Dodon ar putea avea o întrevedere cu Krasnoselski la reședința de la Holercani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon va avea o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski pe 30 martie. Cel mai probabil, cei doi se vor întâlni la reședința președintelui de la Holercani.

Cei doi negociază subiectele de pe agenda întrevederii, care va avea loc pe malul drept al Nistrului. Întâlnirea are loc în contextul consultărilor la nivel informal, conform Newsmaker.

Sursa citată scrie că cei doi s-ar putea întâlni încă o dată primăvara asta, în luna mai.

Presa din stânga Nistrului menționează că Igor Dodon l-a invitat pe Vadim Krasnoselski la Chișinău, iar în timpul întrevederii va fi discutată organizarea controlului vamal moldo-ucrainean la frontiera cu regiunea transnistreană. Administrația regiunii consideră că un control vamal comun moldo-ucrainean va distruge economia din stânga Nistrului.

„Dacă în anul 2006 a fost dată o lovitură serioasă exportului republicii noastre, prin instalarea posturilor vamale comune va fi dată o lovitură importului în Transnistria. Pierderile minime sunt estimate la aproape 40 de milioane de dolari, nemaivorbind de pierderea miilor locuri de muncă şi distrugerea clasei de mici antreprenori”, a subliniat Krasnoselski într-un briefing de presă joi, 23 martie, transmite presa din stânga Nistrului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...