Oprirea microbuzelor doar în staţii şi dotarea transportului cu GPS-uri

Primarul Dorin Chirtoacă a abordat tema opririi microbuzelor doar în staţii în 2014, în timpul unei crize în transport, după ce şoferii au cerut majorarea tarifelor. Printre multe alte promisiuni făcute de edilul capitalei este faptul că microbuzele vor fi obligate să oprească doar în staţii amenajate. Din 2014 până astăzi nu s-a înregistrat nicio schimbare în practica staţionării la solicitare.

Şoferii microbuzelor opresc practic peste tot pentru îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor, punând în pericol sănătatea şi viaţa acestora şi ale altor participanţi la trafic.

Troleibuz fară fir până la Aeroport

Edilul capitalei a promis în 2015 că locuitorii Chişinăului vor putea circula cu troleibuze dotate cu baterii electrice până la Aeroportul Internaţional Chişinău.

Mai mult, transportul urban chişinăuian urma să se transforma în unul regional prin lansarea cursei Chişinău-Odesa. În acest scop, trebuiau să se utilizeze troleibuze belaruse cu baterii electrice asamblate de muncitorii RTEC.

Aceste idei nu au fost transformate în realitate.

Linie roşie pentru pasagerii microbuzelor

În 2012, Dorin Chirtoacă a identificat supraîncărcarea microbuselor drept una dintre cele mai mari probleme ale transportului de pasageri în Chişinău. Declaraţiile primarului au fost susţinute de către poliţie prin raiduri, care au adus amenzi de 156.000 lei doar într-o săptămână, iar suma anuală încasată de a şoferi pentru această încălcare a depăşit un milion de lei.

Soluţia propusă de Dorin Chirtoacă a fost „panglica roşie”: în fiecare microbuz urma să atârne o panglică roşie care ar fi delimitat spaţiul special prevăzut unui anumit număr de pasageri.

Suntem în anul 2017, microbuzele circulă fără „panglici roşii” şi supraîncărcarea rămâne o problemă.

Neconstrucţia replicii bisericii Sfânta Sofia

În campania electorală din 2012, Dorin Chirtoacă a promis construcţia unei replici a bisericii Sfânta Sofia din Istanbul. Construcţia în stil bizantin trebuia să apară pe un teren din scuarul din faţa centrului de birouri Kentford, închiriat unei societăţi comerciale cu destinaţie de construcţie a unui lăcaş sfânt. Primarul s-a arătat încântat de construcţia acestei biserici şi a spus că aprobă proiectul şi locaţia lui.

După ce însă mai mulţi orăşeni au început să protesteze contra acestui proiect, în presă au apărut investigaţii cu numele proprietarilor şi destinaţia reală a acestei construcţii, care potrivit jurnaliştilor trebuia de fapt să fie o „biserică privată” cu o „necropolă pentru milionari”.

Intersecţii haşurate cu marcaj galben

Apariţia marcajului galben care haşurează spaţiul intersecţiilor în municipu a fost o surpriză atât pentru şoferi, cât şi pentru poliţie. Poliţiştii au declarat că astfel de marcaj nu se regăseşte în Regulamentul Circulaţiei Rutiere, iar şoferii nu pot fi sancţionaţi. Majoritatea şoferilor nu ştiau semnificaţia marcajului galben.

Iniţiativa a fost propusă de Dorin Chirtoacă ca parte a promisiunilor electorale în 2012. Acest marcaj rutier, potrivit edilului, urma să rezolve problema blocării intersecţiilor şi trebuia să apară în 20 de intersecţii ale oraşului. Primarul nu a mai revenit niciodată cu o astfel de iniţiativă.

Unde e panoul informativ pentru turişti din faţa Primăriei?

O altă iniţiativă abandonată de primarul Chirtoacă a fost panoul interactiv pentru turişti. Cu toate că instalarea acestuia a fost susţinută de mai mulţi parteneri privaţi de-ai Primăriei, la scurt timp panoul a încetat să mai funcţioneze.

Panoul a mai stat deconectat câţiva ani în faţa primăriei, fiind suport pentru panotaj electoral şi alte anunţuri, până a fost demontat fără explicaţii în 2015. Nu se ştie nici până acum câţi turişti au descoperit splendorile oraşului cu ajutorul panoului digital interactiv.

Fabrica de prelucrare a deşeurilor

Toate oraşele mari şi medii din Europa îşi sortează şi prelucrează deşeurile la fabrici specializate şi scot mult profit din această activitate. Primarul Chirtoacă a susţinut mai multe iniţiative de a construi o astfel de fabrică la Chişinău, dar aceasta aşa şi nu a apărut, în pofida interesului manifestat de mai mulţi investitori străini.

Încă în 2010 Dorin Chirtoacă spunea că apariţia unei fabrici de prelucrare, prin ardere, a deşeurilor nu ar comporta niciun risc de ordin ecologic. Şapte ani mai târziu putem tălmăci exact vorbele primarului – desigur că nu comportă nici un risc, pentru că nu se construieşte nicio fabrică.

Moratoriul virtual

În 2011 primarul a anunţat un moratoriu asupra desfăşurării lucrărilor de construcţie sau reconstrucţie în centrul istoric al Chişinăului. Chiar în acel an mai multe clădiri cu statut de monument istoric din centrul oraşului au fost demolate, cu documente emise chiar de angajaţii Primăriei.

Între timp, numărul monumentelor istorice demolate în centrul Chişinăului a ajuns la 75!

Parcarea subterană din PMAN

Şi în campaniile din 2005 (acum 12 ani) şi în cea din 2007, Dorin Chirtoacă a promis construcţia unor parcări supraetajate în centrul Chişinăului. Acestea aşa şi nu au apărut, în pofida faptului că primăria a autorizat construcţia multor blocuri de oficii în centrul oraşului, ceea ce a crescut cererea de parcări.

În 2014, după ce a privit cu speranţă în sus, primarul şi-a îndreptat atenţia în jos şi a venit cu iniţiativa construcţiei unei parcări subterane sub Piaţa Marii Adunări Naţionale. Proiectul primarului a fost refuzat de trei ori de Consiliul Municipal, una din cauze fiind costul extrem de mare al construcţiei – fiecare loc de parcare ar fi costat aproape 21 de mii de euro – cam cât o garsonieră.

Tot în 2014, Dorin Chirtoacă a spus că are o viziune pentru centrul Chişinăului – să-l transforme în zonă pietonală, iar maşinile să meargă printr-un tunel pe sub Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Alte promisiuni ce urmau a fi realizate până în 2015...

...conform Rapoartelor de activitate:

• Amenajarea unei zone pietonale – în perimetrul str. Tricolorului, parcurile centrale, zona Muzeului de Istorie şi a Bibliotecii Nationale, zona străzii Veronica Micle, zona Pieţei Centrale (cu reogranizare şi cu strămutarea Autogării );

• Micşorarea aglomeraţiei în zona centrală cauzata de piete, prin strămutarea acestora, combaterea comerţului neautorizat;

• Strămutarea autogărilor din zona centrală spre periferii;

• Amenajarea albiei râului Bîc (după modelul râului Dâmboviţa din Bucureşti) şi transformarea zonei adiacente în zonă de agrement;

• Finalizarea construcţiei şoselei de centură a municipiului;

• Proiectarea unei conexiuni rutiere între cartierul Telecentru şi sectorul Buiucani;

• Elaborarea unui studiu de fezabilitate privind necesitatea construcţiei unei conexiuni pe calea ferată între aeroport şi centrul oraşului;

Lista va continua?

Ar fi fost bine primarul să învingă corupţia din primărie. Ar fi fost bine să aducă schimbarea promovând o nouă generaţie de politicieni şcoliţi în Europa. Ar fi fost bine să oprească demolarea monumentelor, să aplice graficul în transportul public, să implementeze tichetarea electronică, sistemul GPS, oprirea doar în staţii şi multe multe alte promisiuni electorale şi contractuale.

Dar, vorba clasicului: „Asta nu s-a hotărât, fiindcă nu avem încă, ştiţi, nu ştiu ce nu avem, dar era bine să fie, vă spun sincer.”