Preşedintele Comisiei Europene: Marea Britanie va plăti 50 de miliarde de lire când va ieși din UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Comisiei Europene a spus că Bruxellesul va aborda negocierea ieşirii Marii Britanii din UE într-un mod ”prietenos” şi corect, dar a avertizat că instituţiile europene nu au fost ”naive” cu privire la procedură.

Acesta a confirmat că Marii Britanie îi vor fi prezentate obligaţiile financiare restante, care nu reprezintă o pedeapsă pentru ieşirea din Blocul comunitar, ci achitarea obligaţiilor aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani, notează Mediafax.

”Această notă de plată va reflecta fostele angajamente ale Guvernului şi Parlamentului britanic. Nu vor exista sancţiuni, nici pedepse, nimic de genul acesta”, a adăugat Juncker.

Marea Britanie va plăti aproape 50 de miliarde de lire când va pleca din Uniunea Europeană, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul în care prim-ministra Marii Britanii, Theresa May, se pregăteşte să declanşeze oficial Brexitul.

Deşi nu există o dorinţă de a pedepsi Marea Britanie pentru ieşirea din blocul comunitar, Uniunea Europeană trebuie să descurajeze alte ţări să facă acelaşi lucru, a declarat liderul Comisiei Europene într-un interviu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...