Andrei Năstase, despre arestarea primarului din Basarabeasca: „Organele de drept au acționat după o practică stalinistă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Persecutarea primarilor din diferite partide de opoziţie a devenit deja un fenomen în Republica Moldova, iar asemenea derapaje nu sunt admise într-un stat care se vrea european. O spune liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, cu referire la arestarea primarului oraşului Basarabeasca.

„Persecuţia primarilor din diferite partide de opoziţie este deja un fenomen. Face parte din practicile guvernării de atragere în partidele pe care le controlează aceşti membri, iniţial prin corupere, apoi prin şantaj şi aplicarea unor dosare penale fabricate, aşa cum este cazul primarului din Basarabeasca. Iată de ce în toate discuţiile mele cu reprezentanţii statelor europene şi Satelor Unite ale Americii i-am sesizat cu privire la aceste derapaje şi că este nevoie să se ia atitudine”, a declarat Andrei Năstase, pentru jurnal.md.

„Marele meu regret este că nu am văzut ca vreo ambasadă să facă măcar o declaraţie publică cu privire la cazul primarului de la Basarabeasca. Modul în care a fost tratat acest primar de către organele aşa-zise de drept din Republica Moldova este o practică stalinistă”, a adăugat liderul Platformei DA.

Anterior, şi deputaţi din formaţiunile de opoziţie au criticat modul şi motivul reţinerii primarului oraşului Basarabeasca, Valentin Cimpoieş, calificând-o drept o răfuială politică şi un semnal pentru alţi exponenţi ai puterii locale să fie atenţi la acţiunile lor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...