Linkuri accesibilitate

Cum a uitat România de cei care au nevoie de transplant de plămâni


AKH din Viena ar putea să nu mai primească pacienți români din cauza unor manageri autohtoni naționaliști-agresivi, cât și pentru că Ministerul Sănătății este răuplatnic.

Românii care aveau nevoie de transplant de plămâni – o operație care în țara lor nu se face – erau duși până acum grație unei înțelegeri internaționale, la un spital din Viena. Spitalul a anunțat însă că nu mai face față unui număr așa mare de pacienți și se vede nevoit să renunțe la unii, îndemnându-i pe cei din România să meargă în altă parte. Ce ecouri a stârnit acest anunț, în relatarea corespondentei noastre de la București.

În România nu se fac deocamdată transplanturi de plămâni, cu toate că șefii spitalului Sfânta Maria susțin că acest lucru ar putea fi posibil aici, chiar în absența medicilor care să fi exeprimentat singuri o operație atât de complicată. 80 de pacienți își așteptau rândul la vestitul AKH Spitalul Generalist de Stat din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien), în momentul în care au aflat din capitala Austriei că românii nu vor mai fi primiți acolo pentru transplant pulmonar.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00
Link direct

Chiar cu o zi înainte ministrul Sănătății, Florian Bodog, spunea că va aproba începerea programului de transplant pulmonar în România atunci când va fi convins că o astfel de intervenţie poate fi făcută în condiţii de siguranţă pentru pacienţi. La Spitalul „Sfânta Maria” din București, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există niciun specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, a mai precizat ministrul. Pe de altă parte acreditarea despre care vorbește, oficialul, a fost pusă sub semnul întrebării de fostul ministru, care a descoperit o serie de probleme în bunul mers al acestui spital.

Ministrul Sănătății așteaptă lămuriri de la reprezentanții AKH în această seară, după ce inițial a explicat că spitalul de la Viena ar fi denunțat unilateral protocolul de colaborare. Protocolul este însă o scrisoare de intenţie care trebuie înnoită periodic, ceea ce actualul guvern nu a făcut, potrivit fostului deținător al portofoliului de la Sănătate, Vlad Voiculescu.

Este vorba despre un document care se negociază cu Eurotransplant, organizația internațională non-profit care încurajază și coordonează transplanturile de organe și la care au aderat opt state. România nu este membră a Eurotransplant, iar reprezentanții Spitalului „Sfânta Maria” din capitală au acuzat în toamna anului trecut această fundație că vrea să preia organele prelevate și să le folosească în defavoarea pacienților români. Au existat chiar amenințări cu procese împotriva profesorilor de la AKH și a Eurotransplant, făcute de avocații Spitalului „Sfânta Maria”, o unitate finanțată de stat.

Fostul ministru al Sănătății, declară că până acum circa 40 de români au primit plămâni de la străini, în vreme ce România a trimis către Eurotransplant doar 10 plămâni de transplantat.

Prin documentul pe care România îl semnează periodic cu Eurotransplant, pacienții autohtoni pot fi trimiși la Viena sau în alte centre din statele care au aderat la această organizație (Austria, Belgia, Croația, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovenia). Dar după cum crede fostul ministru, acuzațiile grave la adresa AKH și Eurotransplant și amenințările la adresa medicilor de la Viena făcute de managerii Spitalului „Sfânta Maria” ar putea pune în pericol noul document. De fapt, la mijloc este interesul celor de la „Sfânta Maria”, care deși nu au reușit să aducă un chirug specialist în transplant au ambiția să realizeze operații în clinica lor. În acest fel lista de așteptare a celor care au nevoie de transplant ar fi la îndemâna lor, iar bugetul spitalului ar crește semnificativ.

Pe de altă parte, după cum argumentează şeful Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Vasile Barbu partea română nu a decontat niciodată la timp tratamentele făcute de spitalul vienez.

AKH din Viena, cel mai înalt spital din lume, ar putea să nu mai primească pacienți români atât din pricina unor manageri autohtoni naționaliști-agresivi, cât și din cauză că ministerul Sănătății este răuplatnic. Lucrurile pot încă evolua, fiindcă România doar a uitat să reînnoiască scrisoarea de intenție prin care aderă la Eurotransplant

XS
SM
MD
LG