(Foto) Lansarea cărții „Caiet de cenzor”
La Librăria Cărturești Ploiești a avut loc lansarea cărții „Caiet de cenzor”, scrisă de către basarabeanca Liliana Corobca.
Romanul „Caiet de cenzor”, lansat în premieră la Ploiești, România, are ca punct de plecare corespondenţa fictivă dintre autoare şi şefa Biroului Documente Secrete din temuta Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor (Cenzura) care, în anii ’70, mergea personal la fabrica de hârtie să ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) şi care, înainte să fugă din ţară în 1974, a sustras unul dintre aceste caiete.
Acum, după patruzeci de ani, fosta șefă îl pune la dispoziţia cercetătoarei. Întreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrată, despre care era interzis să vorbeşti – este rezumată în acest caiet-jurnal, ce dezvăluie nu doar structurile instituţiei cenzurii, ci şi viaţa de culise, cu frămîntările, revoltele şi culpabilizările celor care decideau soarta cărţilor. Sunt doar cinci luni din viaţa cenzoriţei Filofteia Moldovean, dar atât de dense, încât ne dau imaginea aproape completă a acestei instituţii misterioase. Cenzorii – de care si noi, jurnaliștii ploieșteni, ne-am „bucurat” de atenția lor până în anul 1990 (în persoana tovarășului Vasile Albu) – erau de profesie cititori şi vînători de greşeli ideologice, asaltaţi de sute de manuscrise, de termene drastice de predare şi sancţiuni ameninţătoare. Ei îşi pierdeau identitatea şi, măcinaţi adesea de nevroze şi alte boli, îşi caută vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu să dispară. Nu s-a păstrat niciun asemenea document în arhive, încît Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenuşa tuturor la un loc.
„La început, mi-am notat titlurile cărților apărute după 1974, în ideea de a imagina fragmente cenzurate din romanele și poeziile mele. Era unica idee bună și verosimilă, la care am renunțat ulterior. În rest, nu am mai renunțat la nimic, pentru că, ținânând în mână o carte din 1975, pe care am răsfoit-o, nu am vrut sau nu am putut să inventez ceva ce i-ar lipsi și nici notele reale ale cenzorilor la multe volume din această perioadă nu mi s-au părut satisfăcătoare pentru a le folosi în romanul meu. Nu un colaj de fragmente literare cenzurate sau o alternativă falsă la edițiile critice mi-am dorit să propun, ci formarea, transformarea și deformarea unui cenzor. Adică, am stat frumos pe malul lacului Wannsee din Berlin și mi-am creat singură textele poematice, pe care tot eu urma să le cenzurez, la timpul potrivit. Din 2007, când am avut primul meu contact cu arhiva Cenzurii, după un deceniu de studiere și tatonare, acum îmi doresc să ies din acest subiect, măcar pentru un alt deceniu. Asta pentru că mă simt ca un cocoș jumulit (la noi, păsărilor care încearcă să zboare din coteț li se taie sau li se scot penele aripilor). Strașnică idee, nu?”, susține scriitoarea.
Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003).
A publicat romanele „Un an în Paradis” (Cartea Românească, 2005, tradus în italiană şi germană), „Kinderland” (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015, tradus în germană şi slovenă, bestsellerul Editurii Cartea Românească la Tîrgul de carte Bookfest 2013, distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză, şi cu premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica, Slovenia, în 2014) şi Imperiul fetelor bătrâne (Cartea Românească, 2015).
A scris şi un monolog în trei acte, „Cenzura pentru începători”, apărut în Austria în 2014. A mai publicat volume ştiinţifice despre cenzura comunistă, exilul literar şi bucovinenii deportaţi în Siberia. Scriitoarea a beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Franţa şi Polonia.
Autor: Ioan POPESCU
