NM: Ex-deputatul Iurie Bolboceanu a fost reţinut!

Portalul Newsmaker.md anunţă că ex-deputatul Iurie Bolboceanu a fost reţinut de organele de drept din Moldova. Potrivit sursei citate, reţinerea a avut loc pe 17 martie, atunci când au avut loc percheziţii la domiciliul acestui.

Din decizia Procuraturii, citată de portal, reiese că fostul membru al Partidului Democrat figurează într-un dosar penal privind spionaj şi trădare de Patrie.

Nu este clar statutul fostului deputat dar în decizia Procuraturii din 25 februarie 2017 de efectuare a unor percheziţii este indicat că dosarul a fost iniţiat încă în vara anului 2016 pe articolul 337 – Trădarea de Patrie, şi articolul 338 – Spionaj, precizează publicaţia.

Mai exact, este vorba despre eventuala legătură a lui Bolboceanu cu adjunctul ataşatului militar al Rusiei în Moldova, Alexandr Grudin. În decizie se arată că, în timpul întâlnirilor Grudin şi Bolboceanu “luau măsuri stricte de precauţie”.

„Luând în consideraţie evenimentele din Ucraina, nu se exclude o eventuală participare a ofiţerilor serviciilor speciale ruseşti în organizarea  sau susţinerea unor acţiuni direcţionate spre destabilizarea situaţiei social-politice în ţară”, se arată în documentul procuraturii.

În martie 2014, Bolboceanu a anunţat în şedinţa în plen a Parlamentului, că se retrage din grupul parlamentar al PD şi chiar din partid: „Din stimă şi respect faţă de colegii din teritoriu“.

De notat că Iurie Bolboceanu a figurat în celebrul dosar de corupere a deputaţilor din parlamentul Moldovei, cunoscut şi ca “Bani de la Ambasada Rusiei pentru cumpărarea deputaților din Moldova”.

Textul integral al articolului poate fi citit AICI.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.