Actualitate

Tinerii care au fugit de la penitenciarul Goian au fost prinşi

Cei trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani măturau aseară în curtea penitenciarului. În jurul orei 18.00, gardienii au constatat dispariţia lor. Imediat a fost alertată poliţia. După verificări intense, în jurul orei 22.00, doi dintre tineri au fost prinşi şi duşi din nou după gratii.

Localnicii din satul Hrușova, raionul Criuleni, spun că poliţiştii i-au luat la întrebări pe fiecare ca să afle unde au fugit deţinuţii. Soţia unui angajat al penitenciarului ne-a spus că soţul său, deşi se află în concediu a ieșit la muncă pentru a-şi ajuta colegii: "El e în concediu, dar pur și simplu l-au luat pe dânsul și s-au dus pe deal, pe la Hârtop. Dar el nu-i pe formă, că a venit băiatul și i-a zis, arată-mi pe unde-s dealurile."

Oamenii legii continuă căutările celui de-al treilea deținut. Departamentul Instituțiilor Penitenciare vine cu un apel către toți oamenii care dispun de informații despre locul aflării acestuia, rugându-i să informeze unitatea de gardă a Departamentului, la numărul de telefon 022 40 97 88.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru că au evadat, cei trei riscă să fie condamnați la încă șase ani de închisoare.

Publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *