Potrivit cotidianului La Repubblica, cel puţin zece persoane, inclusiv jurnalişti ai postului britanic BBC, au fost rănite. 

Această nouă fază de activitate a celui mai înalt vulcan din Europa nu ar trebui să perturbe traficul aerian şi nici să genereze probleme localnicilor din oraşele învecinate, printre care şi cei din Catania, al doilea oraş al Sicilei.

Erupţia, spectaculoasă potrivit imaginilor INGV, s-a produs printr-un nou crater, care s-a deschis în luna februarie în timpul fazei precedente de activitate, pe versantul de sud-est al acestui vulcan cu o înălţime de peste 3.300 de metri.

Prima erupţie de anul acesta a Etnei a avut loc la sfârşitul lunii februarie, cu "fântâni de lavă" şi explozii în craterul sud estic al vulcanului.

Erupţiile mici au loc destul de frecvent pe Etna, ultima erupţie majoră fiind înregistrată în 2009, în conformitate cu INGV.

Muntele Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, potrivit Institutul american de geofizică (US Geological Survey, USGS).