Adriana Pavalache, președinta OSB București, despre schimbarea metodologiei privind admiterea la studii în România

adri
Foto: Facebook/OSB Bucureşti

Proiectul Ministerului Educației Naționale al României privind metodologia școlarizării românilor de pretutindeni a iscat mai multe discuții în spațiul virtual printre studenții basarabeni. Unii susțin modificările propuse, alții le condamnă. Mai jos vă prezentăm opinia expusă de Adriana Pavalache, Președinta Organizației Studenților Basarabeni din București vizavi de proiectul noii metodologii.

Potrivit Adrianei, zeci de tineri își manifestă insatisfacția în legătură cu publicarea Metodologiei de școlarizare a cetățenilor de origine etnică română din Republica Moldova. „Discuții în contradictoriu au fost provocate pe rețelele de socializare în urma modificărilor ce privesc metoda de depunere a dosarului de admitere. Astfel, candidații nu vor mai putea depune actele la secțiile consulare din R. Moldova, fiind nevoiți să meargă direct la universitatea unde vor să își facă studiile și să susțină un examen de admitere”, spune studenta.

Probabil, prin această schimbare statul român încearcă sa filtreze doritorii de a studia în România, chiar dacă sunt conștienți că se va micșora considerabil numărul studenților basarabeni, realizându-se o concentrare în marile centre universitare. Mă bucură faptul că documentul este lansat spre dezbatere publică, iar noi, tinerii, putem influența direct eventualele rectificări”, mai adaugă Adriana.

Tânăra este de părere că noul proces de admitere are atât avantaje, cât și dezavantaje. „Ca urmare, tinerii încep să se divizeze în două categorii: pro și contra. În acest mod, în România vor veni să studieze doar cei cu scopuri bine fixate și ai căror părinți sunt dispuși să-i sprijine financiar.”

În calitate de președintă a Organizației Studenților Basarabeni din București, aceasta asigură tinerii că organizația din care face parte va face tot posibilul de a organiza transport și de a integra în mediul studențesc român cât mai mulți basarabeni.

#diez a explicat în ce constau noile schimbări și cum acestea vor afecta tinerii din Moldova care doresc să-și continue studiile în România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente