Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

28 Martie, 2024

Începând de astăzi, 16 martie, se pun în aplicare competenţele ANRCETI în materie contravenţională

Astăzi, 16 martie 2017, în legătură cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008 (în continuare - Codul contravenţional), adoptate prin Legea nr. 208 din 17.11.2016 (în continuare - Legea nr. 208/2016), Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) anunță despre intrarea în vigoare a Hotărârii Consiliului său de Administrație nr. 5 din 14.03.2017 privind punerea în aplicare a competenţelor ANRCETI în materie contravenţională. Documentul poate fi consultat aici.

Conform Hotărârii menționate, subdiviziunea cu atribuţii de monitorizare/supraveghere şi control din cadrul ANRCETI este responsabilă de activitatea organizatorică a procesului de încheiere a proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de desfăşurare a şedinţelor de examinare a cauzelor contravenţionale.

Prin aceiași Hotărâre, Consiliul de Administrație a aprobat Instrucţiunea privind punerea în aplicare a competenţelor ANRCETI în materie contravenţională (în continuare - Instrucţiunea). Ea stabilește procedura de aplicare a competenţelor respective, în special a celor ce vizează implementarea prevederilor art. 410 din Codul contravenţional prin care, conform Legii nr. 208/2016, este prevăzut că (i) constatarea contravenţiilor şi încheierea proceselor-verbale se vor realiza de către şefii subdiviziunilor şi funcţionarii din cadrul ANRCETI, împuterniciţi de către directorul ANRCETI și că (ii) directorul sau directorii adjuncţi ai ANRCETI vor examina cauzele contravenţionale şi vor aplica sancţiuni în privinţa contravenienților.

Prevederile Instrucţiunii se aplică asupra raporturilor juridice ce apar în procesul constatării contravenţiilor şi încheierii proceselor-verbale de către angajaţii subdiviziunii cu atribuţii de monitorizare/supraveghere şi control din cadrul ANRCETI, precum şi procedurii de examinare a cauzelor contravenţionale şi aplicării sancțiunilor de către directorul şi directorii adjuncţi ai ANRCETI.

Instrucţiunea conține trei formulare: (i) formularul Deciziei (.doc, .pdf) cu privire la pornirea procesului contravențional prin care conducerea ANRCETI va împuternici agentul/agenții constatatori cu dreptul de a constata contravenţiile și a încheia procesele-verbale respective; (ii) formularul Procesului-verbal (.doc, .pdf) cu privire la contravenţie prin care agenţii constatatori vor realiza constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor şi (iii) formularul Deciziei (.doc, .pdf) asupra cauzei contravenționale prin care conducerea ANRCETI va stabili aplicarea sancţiunii contravenientului sau, după caz, încetarea procesului contravenţional cu constatarea temeiului de încetare a procesului, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional.

Prin aceiași Hotărâre a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRCETI nr.145 din 23.06.2009 privind punerea în aplicare a procesului de constatare a faptei contravenţionale din domeniile comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poştale şi tehnologiei informaţiei şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale.

Până la intrarea în vigoare a amendamentelor la Codul contravenţional, procesele-verbale cu privire la contravenţii în domeniul comunicaţiilor electronice şi al tehnologiei informaţiei, întocmite de angajații ANRCETI, erau remise spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

16 martie 2017

Ultima actualizare: 16/03/2017