Totodată, Curtea de Apel a condamnat două foste colaboratoare ale lui Mas, Joana Ortega şi Irene Rigau, la pedepse de ineligibilitate de 21 de luni, respectiv 18 luni.

Tabăra secesionistă a făcut din acest proces o tribună, aducând circa 40.000 de simpatizanţi în faţa sediului Curţii, la deschiderea procesului, în 6 februarie, pentru a apăra 'democraţia' şi dreptul de a se pronunţa cu privire la viitorul acestei regiuni, ce reprezintă aproape 20% din PIB-ul Spaniei şi are o populaţie de circa 7,5 milioane de locuitori, dintre care o parte doresc secesiunea.

Partidul secesionist ERC a reacţionat la câteva minute după enunţarea sentinţei, luni, la Barcelona, denunţând un verdict 'nedemn şi antidemocratic'.

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat la 4 noiembrie 2014 acest plebiscit, considerat ilegal de guvernul conservator de la Madrid al lui Mariano Rajoy, deoarece se referea asupra unui subiect — unitatea Spaniei — care trebuie să fie dezbătut de toţi spaniolii.

Trecând peste această interdicţie, executivul catalan a recrutat la acea dată voluntari pentru organizarea scrutinului, a recheziţionat licee şi colegii, şi a pus la dispoziţie 7.000 de laptopuri pentru transmisiunea şi numărarea rezultatelor.

Circa 2,3 milioane de persoane dintre cei aproape 6 milioane de potenţiali alegători au participat atunci la acel referendum, iar 80% dintre ei au votat pentru independenţă.