Actualitate

Focar de pestă porcină africană, în Republica Moldova

Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vsevolod Stamati, a declarat astăzi în cadrul unui briefing că virusul a intrat și de această dată în Republica Moldova de pe teritoriul Ucrainei unde sunt înregistrate peste 200 de focare de pestă:

„Problema este enormă deoarece noi suntem la frontieră cu Ucraina, unde în prezent sunt înregistrate sau notificate peste 210 focare de pestă porcină africană. Riscurile sunt și au fost de când am avut primele focare înregistrate la noi. De aceea lucrăm în special în zona frontierei. Dar după cum vedeți lucrurile nu stau prea bine. Avem presupunerea că pesta a fost introdusă prin intermediul produselor din carne. Virusul se transmite pe toate căile, dar mai ales prin animalele vii și produsele din carne, inclusiv congelate”, a precizat Vsevolod Stamati.
Directorul adjunct al ANSA a explicat că localitatea Rublenița a intrat în carantină pentru 60 de zile, fiind instalate trei filtre sanitare, inclusiv două cu ieșire la frontieră. În Rublenița, sunt înregistrate circa 3 000 de porcine, dintre care 2 500 aparțin celor 17 ferme ce activează pe teritoriul localității, iar 500 sunt în gospodăriile individuale.

Amintim că un focar de pestă porcină africană a fost depistat în 2016 în două localități din raionul Dondușeni, la Cernoleuca și Moșana, iar interdicțiile au fost scoase la finele anului.

Radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *