Noile dezvăluiri publicate de Wikileaks arată cu o claritate înspăimântătoare cât de riguros încearcă agenţia americană de spionaj CIA să penetreze comunicaţiile noastre private, în parte intime, cu ajutorul diverselor echipamente electronice "inteligente". O dată în plus, după dezvăluirile epocale ale lui Edward Snowden, din anul 2013, a devenit limpede cât de vulnerabilă este sfera noastră privată.

Faptul că putem fi spionaţi de un "big brother" cu ajutorul telefonului nostru mobil, a televizorului sau a frigiderului de acasă, este perceput de cei mai mulţi ca fiind un adevărat scandal. Dar nu constituie o noutate. Încă din anii 1980 a existat o dezbatere amplă legată de protecţia datelor. În epocă îşi făcuseră apariţia noi tehnologii de felul BTX, un soi de internet în stare embrionară sau televiziunea prin cablu şi numeroşi specialişti avertizau, parţial în tonuri dintre cele mai sumbre, că omenirea intră într-o eră a supravegherii în masă.

Pe atunci, principalul contraargument era următorul: Nici o armată de oameni şi nici cele mai performante sisteme computerizate nu sunt capabile nici pe departe să sorteze şi analizeze sumedenia de date astfel apărute. Un megabyte era pe atunci considerat o cantitate uriaşă de date! Şi de aceea numeroşi susţinători ai protecţiei datelor erau etichetaţi fie drept paranoici incurabili, fie drept adepţi ai teoriei conspiraţiei.

Astăzi însă nu-şi mai face nimeni nicio iluzie. Ştim că nici statele cu legitimitate democratică nu se dau în lături  de la a-şi spiona proprii cetăţeni şi cetăţenii unor state partenere. Nici şefa executivului german nu a fost scutită de aceste practici. Ştim de asemenea că nu mai constituie o problemă să analizezi cantităţi gigantice de date. În statul american Utah serviciul de spionaj NSA a înfiinţat un depozit IT capabil să arhiveze întreg traficul de date la nivel global şi să-l cerceteze în funcţie de cuvinte-cheie.

"Smart" înseamnă şi vulnerabil

Ştim astăzi de asemenea că echipamentele noastre electronice ne pot trăda, că "smart" este un eufemism la modă, un înlocuitor al cuvântului "vulnerabil". Cu toate acestea, trăim în continuare cu încredinţarea că nu ni se poate întâmpla nimic. Deşi avertismentele nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu Amazon Echo, un mic cilindru numit Alexa, dotat cu microfon şi difuzor, un computer puternic care răspunde la comenzi vocale.

Potrivit manualului de utilizare, Alexa "ne înţelege şi din partea cealaltă a încăperii, chiar dacă există un zgomot de fond puternic sau dacă merge muzica." În plus, Alexa este în permanenţă actualizat via cloud, "învaţă" lucruri noi şi primeşte noi funcţii. Amazon nu spune cine altcineva mai poate beneficia de datele astfel culese, dar cel târziu de la dezvăluirea Wikileaks cu numele de cod "Vault7", orice pare posibil.

Avem totuşi dreptul fundamental la sferă privată...

Din toate acestea se impun două consecinţe: Înainte de toate avem nevoie, chiar dacă unora li se pare naiv, de o dezbatere la nivelul întregii societăţi, legată de protecţia şi securitatea datelor. Nu trebuie uitat că în Germania, dreptul la viaţă privată este un drept fundamental al fiecăruia. În al doilea rând, fiecare dintre noi trebuie să-şi aducă  propria contribuţie. Informaticianul Joseph Weizenbaum, decedat în 2008, nu contenea să lanseze următorul apel, de câte ori avea ocazia: "Cred că esenţa chestiunii este imprudenţa, ba chiar prostia de care dăm dovadă când folosim aparatura tehnică."

Cu alte cuvinte, cine nu updatează cu consecvenţă softul aparatelor sale digitale, cine nu îşi codifică comunicaţiile şi cine postează de bună voie date intime pe platformele de socializare, acela nu trebuie să se mire că acele date vor fi folosite împotriva sa într-o bună zi.

Suntem abia la început...

Nu trebuie scăpat din vedere că fenomenul se află abia la început. Că datele ajung în posesia serviciilor secrete este un aspect. Dar dacă peste câţiva ani ne vom încredinţa vieţile unor automobile automate, ghidate prin internet, termenul de siguranţă a datelor ar putea căpăta un înţeles cu totul nou. Ar deveni o chestiune de importanţă vitală.

Astăzi trebuie să recunoaştem cu onestitate că "paranoicii" de odinioară aveau dreptate. Avertismentele lor erau întemeiate şi trebuie să ţinem cont de ele. Dar ce putem face, în afară de a lipi ceva deasupra camerelor video cu care sunt dotate laptop-urile noastre? Nu este clar. Vom obţine ca internetul şi protecţia datelor să nu mai fie o contradicţie? Sau, dimpotrivă, vom fi siliţi să renunţăm în cele din urmă la aparatura noastră electronică şi digitală?