Potrivit primarului Dorin Chirtoacă, din banii împrumutaţi ar urma să fie izolate termic peste 120 de şcoli, grădiniţe, spitale, dar şi alte instituţii publice, precum şi cinci blocuri de locuinţe din Chişinău. Clădirile urmează să fie renovate începând de la subsol şi până la geamuri, faţadă şi acoperiş.

Proiectul a provocat un val de critici în rândul aleşilor locali. Unii s-au arătat nedumeriţi că primarul a negociat cu creditorii fără a avea acordul prealabil al Consiliului Municipal, iar alţii l-au acuzat pe edil că vrea să tragă foloase din acest proiect. Şi reprezentanţii societăţii civile au avut mai multe obiecţii la adresa primarului.

Într-un final, proiectul a fost aprobat cu voturile consilierilor PL, PPEM, PD, PLDM, PCRM şi ale neafiliaţilor Ion Ştefăniţă şi Oleg Onişcenco. Aleşii locali ai formaţiunii Partidul Nostru s-au abţinut, iar socialiştii au votat împotrivă. Potrivit documentului, municipalitatea urmează să restituie cele 20 de milioane de euro în următorii 12 ani.