Publicaţia Politico, citată de News.ro, afirmă că posibilitatea înscrierii fostului guvernator de California în cursa pentru un mandat în Senatul american a devenit un subiect tot mai intens dezbătut în Washington.

Daniel Ketchell, purtătorul de cuvânt al actorului, a acordat o declaraţie de presă publicaţiei Politico, în care a vorbit despre aceste zvonuri.

„În acest moment, guvernatorul Schwarzenegger se concentrează pe folosirea platformei sale pentru a aduce o anumită sensibilitate şi o anumită coerenţă la Washington, luptând împotriva reformelor restrictive, aşa cum a procedat şi în California. Ne păstrăm deschise toate opţiunile, atât timp cât vom putea să facem acest lucru”, a spus Daniel Ketchell.

Potrivit Politico, fostul guvernator de California, care a candidat şi a câştigat acea funcţie ca reprezentant al Partidului Republican, intenţionează să candideze în calitate de independent pentru Senat, întrucât opiniile sale politice diferă foarte mult de cele ale actualului preşedinte american, republicanul Donald Trump.

Recent, Arnold Schwarzenegger şi Donald Trump au avut o dispută pe Twitter în legătură cu audienţa unei emisiuni de tip reality-show, „The Celebrity Apprentice”, al cărei cel mai recent sezon a fost prezentat starul de cinema.

Audienţa show-ului - prezentat în trecut de Donald Trump - a fost scăzută, determinându-l pe Arnold Schwarzenegger să părăsească această producţie TV, despre care a spus că „are în spate un anumit bagaj”.

Donald Trump a reacţionat imediat pe Twitter: „Arnold Schwarzenegger nu a părăsit în mod voluntar emisiunea «The Apprentice», a fost concediat din cauza audienţei sale reduse (ce patetic!), nu din cauza mea. Un sfârşit trist pentru un show minunat”.

Nici actorul nu s-a lăsat mai prejos şi a răspuns printr-o frază ironică, în timpul apariţiei sale în emisiunea „The Michael Smerconish Program” a postului radiofonic SiriusXM: „Cred că el e îndrăgostit de mine”.