Anunț important pentru moldovenii cu cetățenie română: Vor plăti impozit pe venit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anunţ important pentru moldovenii cu cetățenie română, care lucrează în străinătate. Milioanele de români care câştigă bani în afara ţării, dar și cei care stau în România, dar au venituri din alte țări trebuie să își plătească impozitul pe venit la fiscul din România. Dacă nu se vor supune acestei decizii, vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei românești.

Legislația fiscală din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare Fiscului, pentru impozitare, până în data de 25 mai 2017. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei, scrie Libertatea.

Veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele: din profesii liberale; din activități de producție, comerț și prestări de servicii; din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor); din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.); din activități agricole, piscicultură și silvicultură și cele sub formă de dividende și dobânzi; din premii; din jocuri de noroc și din pensii.

Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul respectiv nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor.

„Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, în dublu exemplar, originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de plătitor.

Formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online. Ulterior, Fiscul emite și comunică persoanelor fizice o decizie de impunere prin care este stabilită suma ce trebuie plătită ca impozit pe veniturile din străinătate în anul 2016, mai spune sursa citată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...