Sancţiunile vin ca urmare a faptului că unul dintre spectatorii prezenţi la meciul din Londra a intrat pe teren în timpul partidei, încheiate cu scorul de 5-1 pentru bavarezi. Cei de la Bayern au fost sanţionaţi pentru că suporterii prezenţi în tribunele stadionului Emirates au aruncat cu diverse obiecte în teren pe toată durata întâlnirii din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Oficialii UEFA vor judeca ambele cazuri pe 23 martie.

Conducătorii forului european au demarat o anchetă şi în cazul suporterilor echipei italiene Napoli pentru o serie de incidente, inclusiv aruncarea cu obiecte în teren, în timpul meciului pierdut marţi, scor 1-3, pe San Paolo, cu Real Madrid. Real şi Bayern au avansat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce s-au impus la general cu 6-2, respectiv 10-2.