Peste 1200 de pietoni din întreaga ţară s-au ales cu amenzi în ultimele trei săptămâni pentru traversarea străziilor în locuri nepermise. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul operaţiunii „Pietonul”, iniţiată de Inspectoratul Naţional de Patrulare (IPN).
Acţiunea are drept scop diminuarea numărului accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor, sensibilizarea opiniei publice asupra riscului accidentelor rutiere şi sporirea eficienţei activităţii de prevenire a încălcărilor comise de către participanţii la traficul rutier.
În context, INP recomandă tuturor participanţilor la trafic să nu-şi parcheze unităţile de transport pe carosabil şi în locuri interzise şi să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor rutiere şi îndrumările inspectorilor de patrulare.