Le-au trebuit doar câteva ore pentru a veni la Chișinău și „susține” propunerea lui Plahoniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarii democrați susțin ideea votului uninominal. Aceasta spune liderul PD, oligarhul Vlad Plahotniuc, la nici o zi de la prezentarea oficială a intenției sale de a modifica sistemul electoral din Moldova în unul uninominal. Astfel, după prezentarea proiectului la ora 11 a dimineții de astăzi, deja în seara zilei primarii democrați au fost chemați de conducerea partidului la o „discuție amplă legată de reforma electorală și nevoia de modernizare a clasei politice”.

„Primarii cunosc din propria lor experiență valoarea votului direct și responsabilitatea care îi revine unui ales atunci când l-au votat cetățenii dintr-un oraș, sat sau raion anume. Aceste avantaje ale votului uninominal vor fi explicate cetățenilor și în cadrul campaniei naționale de informare”, a scris Plahotniuc pe pagina sa de Facebook, prezentând și câteva poze de la întrunire.

Amintim că în dimineața zilei de luni oligarhul Vlad Plahotniuc a anunțat în cadrul unui briefing de presă că PD va promova și susține modificarea sistemului electoral în Moldova în unul uninominal, astfel ca cetățenii să poată alege direct deputații în Parlament, să-i demită în cazul în care nu-și vor face bine treaba, iar reprezentanții diasporei să aibă proprii săi deputați în Legislativ. Opoziția a criticat dur această propunere, iar președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a îndemnat toate formațiunile politice din opoziție să facă front comun pentru a se opune modificării legislației electorale. La fel, votul uninominal a fost criticat și de un reprezentant al diasporei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...