(foto) Artiștii Operei Pekin și colectivul Orchestrei Simfonice „Virtuozii Moscovei” pe scena de la „Mărţişor”

dsc_0184_1

În cea de-a doua zi a Festivalului Internațional de Muzică “Mărţişor”, publicul de la Chișinău a avut ocazia să-i admire pe artiștii Operei Pekin și cunoscutul colectiv al Orchestrei Simfonice „Virtuozii Moscovei”, sub bagheta renumitului dirijor Vladimir Spivakov, care au evoluat pe scenele celor mai importante instituții culturale din țară.

La evenimente a fost prezentă ministrul Culturi Monica Babuc. În debutul evoluării artiștilor de la Academia Tianjin a Operei Pekin, oficialul și-a exprimat recunoștința și gratitudinea față de valoroșii artiști de talie internațională, care sunt prezenți în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din țară. “Este minunat că Festivalul „Mărțișor” care se produce în Republic Moldova pentru a 51-a oară, ne oferă de fiecare dată posibilitatea rară să avem întâlniri de suflet cu mostre de artă deosebite și foarte mult apreciate în lume. Astăzi vom vedea un element de cultură universală, recunoscut internațional, fapt care ne bucură nespus”, a afirmat Monica Babuc, remarcând faptul că Opera Pekin este înscrisă, începând cu anul 2010, în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Totodată, ministrul Culturii a subliniat prezența la ultimele trei ediții ale Festivalului a artiștilor din China – redutabila Orchestră Naţională de Femei din Jiangsu și faimosul grup de dansatori compus din persoane cu dizabilităţi „China Disabled People’s Performing Art Troupe”, fapt care vădește un interes sporit al autorităților și publicului autohton față de cultura chineză. Cu această ocazie, Monica Babuc a adus mulțumiri Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, pentru o colaborare exemplară la promovarea valorilor culturale.

dsc_0134_3

Academia Tianjin a Operei Pekin a fost înființată în anul 1956. Este o Academie de Artă de prim rang în China, fiind considerată o relicvă națională culturală intangibilă. În cadrul Academiei au fost antrenați numeroși artiști, mulți dintre care sunt câștigători ale diverselor premii și titluri de onoare.

Orchestra Simfonică „Virtuozii Moscovei” a fost fondată în anul 1979 de către remarcabilul violonist și dirijor rusVladimir Spivakov. Anual, orchestra susține până la 100 de concerte şi participă la festivaluri prestigioase internaţionale. Pentru marea sa contribuție în lumea artei și a activităților sale vizând pacea și dialogul între culturi, Vladimir Spivakov a fost desemnat în anul 2006 Artist UNESCO pentru Pace. De asemenea, Vladimir Spivakov a fost decorat cu distincții de stat de nivel înalt din Rusia, Ucraina, Franţa, Armenia. În 2000 a primit Ordinul Legiunea de Onoare din partea președintelui Franței, iar în 2002 a fost ales doctor Honoris Causa al Universității Lomonosov din Moscova.

dsc_0212_1

Ediția 2017 a Festivalului Internațional de Muzică “Mărţişor” are loc în perioada 1-10 martie și conține un program divers și bogat în spectacole care se desfășoară atât la Chișinău, cât și pe întreg teritoriul țării. În total la această ediție vor avea loc 22 de spectacole în Chișinău și 26 – în diverse localități din țară. Printre muzicienii care vor evolua în cadrul Festivalului se regăsesc nume de rezonanță din 11 țări.

dsc_0198

dsc_0230

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente