Şapte elevi şi doi profesori din raionul Cahul s-au intoxicat din cauza mirosului de plastilină. Detalii

Şapte elevi şi doi profesori ai gimnaziului din satul Burlăceni, raionul Cahul s-au intoxicat în timpul pauzei dintre ore, din cauza mirosului de plastilină. Un copil şi un adult au fost internați în secția Reanimare a Spitalului Raional Cahul, cu intoxicație acută. Ceilalți au primit îngrijiri medicale şi sunt monitorizați de către medicul de familie.

Centrul de Sănătate Publică din Cahul a luat probe de plastilină, pentru investigații, iar clasa a fost închisă, până la elucidarea cauzei intoxicației.

Incidentul a avut loc joi dimineața, în clasa a șaptea, după prima lecție. Elevii au confecționat câteva figurine, iar după 15 minute au început să se sufoce, să tuşească, să amorțească şi să amețească. La ora 10:24 au sosit două echipe ale medicilor de urgență, care au acordat copiilor şi profesorilor ajutor medical.

Din cercetările preliminare, s-a constatat că plastilina utilizată provine dintr-un lot de ajutor umanitar și a fost oferită unui elev de reprezentanții unei confesiuni religioase. Poliția verifică dacă şi alți copii au primit acest produs.

Totodată, Centrul Național de Sănătate Publică va efectua, vineri, expertiza plastilinei pentru a verifica dacă materialul folosit la gimnaziul din Burlăceni conține substanțe toxice, periculoase pentru sănătate. De asemenea, specialiștii Centrului de Sănătate Publică au atenționat cadrele didactice din această instituție să atragă mai multă atenție pe viitor la calitatea materialelor sau la produsele aduse de elevi în instituție.

La rândul său, Ministerul Sănătății face un apel către managerii instituțiilor de învățământ să manifeste mai multă vigilență față de sănătatea copiilor şi să ia măsurile necesare pentru a preveni situațiile de acest fel.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.