(VIDEO) Legendara trupă U2, dată în judecată de un compozitor britanic. Ar fi furat un cântec

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un compozitor și chitarist britanic a dat în judecată U2, afirmând că trupa i-a furat un cântec cuprins în albumul său de succes din 1991, „Achtung Baby”, scrie Agerpres.

Într-o plângere depusă luni la tribunalul districtual din Manhattan, din New York, Paul Rose a solicitat despăgubiri de cel puțin 5 milioane de dolari de la solistul U2, Bono, de la colegii săi de trupă The Edge, Adam Clayton și Larry Mullen Jr., și de la casa de discuri Island Records.

Rose, care susține că a lansat în jur de 12 albume, spune că trupa irlandeză a utilizat „elemente de semnătură” ale cântecului său „Nae Slappin” pentru hitul „The Fly”.

Potrivit acestuia, situația în cauză a apărut într-un moment în care U2, pe atunci cea mai populară trupă rock din lume, căuta o distanțare de stilul său tradițional.

Rose afirmă că a trimis o casetă demo cu „Nae Slappin” casei de discuri Island Records în 1989, în același an în care compania a semnat cu U2, și că hitul „The Fly” includea solo-ul său de chitară și alte elemente.

Potrivit reclamantului, ascultătorii „ar ajunge la concluzia că piesele sunt similare într-un mod substanțial” și uneori atât de „izbitor de similare”, încât nu s-ar putea crede că trupa U2 a scris singură „The Fly”.

Reprezentanții U2 și ai casei de discuri Island nu au răspuns până în prezent la aceste acuzații, notează Reuters.

Nu se știe de ce Rose a așteptat peste 25 de ani pentru a-și solicita drepturile. Avocatul său nu a putut fi contactat pentru a furniza informații suplimentare.

Artiștii cunoscuți sunt de multe ori acuzați că fură cântecele altor compozitori, deși puține astfel de cazuri ajung la procese.

În martie 2015 un juriu i-a acordat familiei lui Marvin Gaye 7,4 milioane de dolari pentru o presupusă încălcare a drepturilor de autor de către Robin Thicke și Pharrell Williams pentru hitul lor „Blurred Lines”. Thicke și Williams au făcut apel la acest verdict.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...