(foto) 15 tineri vor urma un program de stagii în sesiunea de primăvară a Parlamentului

16836491_1363489603673563_7589026184183560720_o

Programul de stagii al sesiunii de primăvară 2017 a început, astăzi, la Parlamentul Republicii Moldova, pentru al patrulea an consecutiv. 15 studenți și masteranzi vor activa circa trei luni în cadrul subdiviziunilor Legislativului.

Programul de stagii a început, în dimineața zilei, cu un tur ghidat al clădirii Parlamentului, în cadrul căruia tinerii au putut vizita Sala de ședințe plenare, sala Europei, sala de conferințe de presă etc. De asemenea, stagiarii au fost întâmpinați de reprezentanții subdiviziunilor structurale unde își vor petrece stagiul.

Tinerii admiși la Programul de stagii sunt studenți și masteranzi de la mai multe instituții universitare din țară, inclusiv Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „I.Creangă”, Universitatea de Studii Economice și Europene „Constantin Stere”, Academia de Studii Economice etc.

Stagiarii vor avea un program de 20-25 de ore pe săptămână și vor activa în cadrul următoarelor subdiviziuni solicitate: Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, Comisia politică externă și integrare europeană, Comisia economie, buget și finanțe, Comisia drepturile omului și relații interetnice, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Direcția comunicare și relații publice și Serviciul dezvoltare strategică.

Potrivit Regulamentului privind realizarea Programului de stagii, pentru perioada sesiunii de primăvară 2017 au fost oferite 20 de locuri. Au fost depuse 19 dosare de participare, dintre care 15 dosare au fost acceptate, patru dosare – respinse. Programul prevede implicarea stagiarului în procesul de analiză a actelor normative, participare la elaborarea lor, la întocmirea comentariilor legislative, notelor informative etc.

 

17017061_1363491747006682_6999676747426407308_o

16992007_1363490420340148_3739096076403383777_o

16904915_1363492187006638_7457608524444790909_o

16903459_1363491987006658_3181396622932200228_o

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente