Important! De la 1 aprilie este interzisă circulația automobilelor cu numere transnistrene

transnistria

Serviciul Vamal amintește că, potrivit noilor prevederi legale, termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a unităților de transport cu numere de înmatriculare străine va constitui 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive, scrie Mold-Street.

Totodată, Vama menționează că, pentru automobilele neînmatriculate în Republica Moldova, care au fost introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova prin declarare, prin acțiune până la momentul intrării în vigoare a noii legi (1 ianuarie 2017), termenul de declarare prin acțiune de 180 de zile începe la data intrării în vigoare a legii respective.

Potrivit Serviciului Vamal, dreptul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen mai mare de 180 de zile îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate și care dețin permis de conducere în țara în care își au domiciliul, cu condiția achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe lângă automobilele cu numele transnistrene, începând cu 1 aprilie 2017 este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova, se arată într-o notă a instituției.

Prin derogare, circulația respectivelor autovehicule se permite doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenților economici din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender și dacă conducătorii de autovehicule sunt angajați ai acestora.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente