Pedepse până la 20 de ani de închisoare pentru un grup de traficanţi de droguri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pedepse cu închisoarea între 7 şi 20 ani au fost aplicate la data de 21.02.2017 de către instanţa de judecată Chişinău membrilor unui grup criminal organizat cu vârste cuprinse între 30 şi 50 ani, pentru punerea în circulaţie a drogurilor.

Pe banca acuzaţilor au compărut 4 inculpaţi, reţinuţi de către procurorii PCCOCS în luna aprilie 2016, fiind monitorizaţi de procurori pe parcursul a 6 luni de zile.

Activitatea criminală era organizată şi dirijată de către un deţinut din penitenciarul oraşului Taraclia, unde îşi ispăşeşte pedeapsa pentru săvârşirea a două omucideri. Ceilalţi membri aveau roluri bine determinate pentru a asigura transportarea heroinei şi comercializarea ei pe teritoriul ţării.

Membrii grupului criminal au fost capturaţi în momentul când au primit droguri în proporţii deosebit de mari, camuflate într-un colet trimis din Turcia, pe care intenţionau să le comercializeze ulterior la un preţ de 100 euro pentru un gram de heroină.

Concomitent forţele de ordine au descins percheziţii şi în celula interlopului din penitenciarul oraşului Taraclia, unde au fost depistate telefoane mobile, precum şi caiete cu notiţe de calcule, cu care ar fi coordonat toate acţiunile criminale ale complicilor săi.

La domiciliul inclupaţilor, în urma percheziţiilor efectuate, au fost depistate cântare eşectronice, utilizate la cîntărirea şi divizarea heroinei în părţi mai mici, cât şi mijloace băneşti rezultate din activitatea criminală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...