Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Feciori prin corespondenţă

Feciori prin corespondenţă

Ukrainian film director Oleg Sentsov watches from a defendants' box as he attends a court hearing in Rostov-on-Don, Russia, July 21, 2015. Sentsov was detained and accused by Russian authorities of planning to organize attacks in Crimea in May 2014, while his followers say the charge was politically motivated, according to local media. REUTERS/Sergey Pivovarov

Despărţirile de bunici, ani la rând, au devenit deja un ritual, care se desfăşoară sub ochii curioşi şi atenţi ai puţinilor vecini rămaşi în mahala. Se pare că nimic nu poate fi mai drag şi mai călduros decât ultima îmbrăţişare, pe anul acesta, a bunicii, pe care o rog cu glas tremurător să mă mai aştepte un an. Sunt tristă de fiecare dată când mă întorc în depărtări, pentru a mă dedica muncilor umile şi a îngriji persoane străine, pe când gândul şi inima îmi zboară mereu la bătrânii mei bunici, la singuraticul meu sat, la sihastra mea Moldovă. Nu mai este o noutate că noi, cei plecaţi, trăim două vieţi: una – cea curentă, cu bucuriile şi grijile ei, şi alta – cea din amintiri, din gânduri şi visuri, materializarea cărora are loc, în cele mai bune cazuri, o dată pe an, în august. Fii rătăcitori. Venim să plătim tributul ţării natale, să ne facem datoria prin cimitire, mai botezăm sau cununăm câte un fin, cumpărăm lemne pentru iarna bunicilor şi ne bucurăm copilăreşte de stelele, mai luminoase, de pe cer, de fructele, mai gustoase ca oriunde, şi de libertatea copiilor, după care – plecăm.

Ne aruncăm în ritmul normal al vieţii de emigrant, plecând de acasă de dragul tuturor comodităţilor cu care ne-a ademenit o ţară mai prosperă. Ajungem cu amărăciune pentru ceea ce am lăsat, amărăciune pentru că nu putem rămâne să-i ajutăm în mod direct pe bunici şi alte rude şi pentru că nu ştim cât timp vom mai avea la ce ne întoarce.

Suntem adesea învinuiţi şi acuzaţi de toate problemele Moldovei: sate pustiite, bătrâni abandonaţi, copii desfrânaţi. Chiar dacă foarte multe persoane din diaspora moldovenească sunt implicate în diverse activităţi de caritate, sociale, artistice, economice, politice, care au contribuit la ameliorarea a diverse probleme din R. Moldova, oricum sigilul de nemoldoveni împliniţi, aproape trădători, nu ni-l şterge nimeni, or, în opinia celor de acasă, noi suntem cu-adevărat moldoveni doar ocazional, în vacanţă. Asta mă duce cu gândul la studenţii prin corespondenţă, discriminaţi oarecum de ceilalţi că nu ar fi studenţi adevăraţi.

Dar ce înseamnă a fi cetăţean moldovean cu-adevărat? A face parte dintr-un grup şi a-i respecta cu dăruire legile depăşite şi nefuncţionale sau poate a fi blocat într-un sistem care te condiţionează la nelibertate şi necunoaştere de sine, sau poate a fi un nonconformist care luptă cu vehemenţă, oriunde s-ar afla, pentru binele şi libertatea celor dragi? Noi, cei plecaţi, suntem cetăţeni moldoveni nu doar în vacanţă, continuăm a fi aceiaşi în toată lumea, în orice clipă a anului. Prin corespondenţă sau nu, noi rămânem a fi pentru toată viaţa feciorii neamului nostru, şi demonstrăm acest fapt prin ajutoare umanitare şi prin contribuţii economice, prin ambulanţe trimise acasă şi prin sponsorizarea clinicilor, prin artă şi prin cântec, prin vot şi participare, nu doar online, la viaţa socială a ţării. Noi suntem Moldova, mai mult ca oricine, căci din depărtare dorul ne frige, îndemnându-ne la activităţi prin care să răsfrângem iubirea noastră de ţară şi nimeni nu ne poate lipsi de acest drept: dragostea de ţara natală!

Viorica Ungureanu, Italia

Foto simbol: epochtimes-romania.com