Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   ULTIMA ORĂ! Agenda ședințelor, accesibilă…

ULTIMA ORĂ! Agenda ședințelor, accesibilă căutării după numele părții pe dosar. Hotărârile rămân „secrete”

După presiunile din ultimele zile ale societății civile, care a cerut acces la informațiile de pe portalul instanțelor naționale de judecată, astăzi la secțiunea „agenda ședințelor” a fost introdusă căsuța de căutare în baza numelui și prenumelui părților pe dosar.  Solicitată de ZdG, Valentina Grigoriș, director interimar al Agenției de Administrate a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), susține că decizia de a extinde instrumentele de căutare a fost luată încă la 10 februarie, în cadrul unei discuții între reprezentanții AAIJ, ai Consiliului Superior al Magistraturii CSM) și cei ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). Totodată, căutarea hotărârilor de judecată după numele și prenumele inculpatului continuă să rămână INACCESIBILĂ. Întrebată despre raționamentele acestei decizii, Valentina Grigoriș a invocat prevederile Legii privind organizarea judecătorească, dar a declarat că o decizie finală va fi luată după discuții cu societatea civilă. 

Așa arată acum pagina de căutare a dosarelor în agenda ședințelor instanțelor de judecată. Este inclusă caseta „denumire dosar”.

Totodată, la secțiunea „hotărârile instanței” lipsește caseta de căutare după denumirea dosarului, fiind afișate doar două instrumente: „numărul dosarului” și „tipul” acestuia.

Reprezentanta AAIJ a declarat că la ședința din 10 februarie s-a discutat și despre includerea numelui și prenumelui la opțiunile de căutare a hotărârilor, dar că o decizie finală va fi luată după consultări în format extins.

„S-a discutat, dar urmează, așa cum am stabilit, să avem ședințe în grupul de lucru, la care vor fi invitați toți cei interesați, inclusiv societatea civilă. Va fi un format mai extins. Referitor la hotărârile instanțelor, s-a decis adăugarea criteriilor ce țin de căutarea dosarelor după obiectul cauzei, pentru ca să fie posibilă căutarea practicii judiciare de către cei interesați. Suntem în proces”, a declarat Valentina Grigoriș.

Întrebată despre raționamentele participanților la ședință, de a extinde opțiunile de căutare doar la secțiunea agenda ședințelor, nu și la cea a hotătârilor instanței, Grigoriș a declarat că argumentele sunt bazate pe prevederile Legii privind organizarea judecătorească (art. 56, indicele 2 alin. 3), care stipulează: „Lista cauzelor fixate pentru judecare se plasează pe pagina web a instanţei judecătoreşti, precum şi pe un panou public, cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei de judecată, indicîndu-se numărul dosarului, numele judecătorului (judecătorilor) care examinează cauza, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei, numele sau denumirea părţilor, obiectul cauzei, precum şi alte date referitoare la publicitatea şedinţei de judecată”.