Alegeri prezidențiale în unul dintre cele mai închise state din lume; Participarea se apropie de 100%

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alegătorii din Turkmenistan au participat duminică în număr mare la scrutinul prezidențial, așteptat să se încheie cu victoria zdrobitoare a actualului șef al statului, Gurbangulî Berdâmuhamedov, autocratul care conduce din 2006 această fostă republică sovietică central-asiatică.

La ora locală 17.00 (12.00 GMT), cu două ore înainte de închiderea secțiilor de vot, rata de participarea atinsese deja 94%, a anunțat Comisia electorală centrală.

Potrivit unui reprezentant al comisiei, primele rezultate nu sunt așteptate mai devreme de luni dimineață.

În afara președintelui în funcție, pe liste s-au mai aflat opt candidați, necunoscuți și condamnați să facă figurație în fața lui Berdâmuhamedov.

Gurbangulî Berdâmuhamedov, fost dentist personal al predecesorului său, Saparmurat Niazov, apoi ministru al sănătății, a acces la putere în 2006, după decesul lui Niazov, și a fost reales în 2012, cu 97% din voturi.

Un rezultat similar este așteptat și în urma scrutinului de duminică, precedat de o campanie în care Berdâmuhamedov a promis „prosperitate în al treilea mileniu într-un Turkmenistan independent și neutru”.

Președinte, șef al guvernului și general al armatei turkmene, el a impus un cult al personalității și păstrează un control aproape absolut asupra presei și societății civile.

Scrutinul a avut loc după ce o reformă constituțională a extins mandatul prezidențial de la 5 la 7 ani și a eliminat limita de vârstă de 70 de ani pentru candidații la funcția supremă.

Prevederea legată de limita de vârstă era singura barieră legală care l-ar fi împiedicat pe liderul autoritar, acum în vârstă de 59 de ani, să candideze și să câștige mai multe mandate succesive și să rămână la putere pe termen nelimitat, asemeni predecesorului său, decedat în 2006.

La peste un sfert de secol după destrămarea Uniunii Sovietice, Turkmenistan, stat cu 5 milioane de locuitori, bogat în zăcăminte gaze naturale, rămâne una din țările cele mai izolate. Fosta republică sovietică nu a organizat niciodată alegeri care să fie considerate libere sau credibile de către observatorii internaționali.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...