Aeroportul Hamburg, închis după descoperirea unei substanţe toxice, care a afectat până la 50 de persoane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aeroportul din Hamburg, nordul Germaniei, a fost închis temporar duminică, în jurul prânzului, după ce un miros puternic s-a răspândit în clădire, provocând iritații ale căilor respiratorii unui număr de circa 50 de persoane, au informat autoritățile.

Conform poliției, aeroportul a fost închis între orele locale 12.30 (11.30 GMT) și 13.45 (12.45 GMT), toată clădirea fiind evacuată.

„Un miros puternic s-a răspândit în zona de securitate, unde sunt controlați pasagerii și bagajele de mână”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției, Maik Lewerenz.

Potrivit acestuia, în jur de 50 de persoane au acuzat iritații la nivelul ochilor și al căilor respiratorii.

Nu se cunoaște deocamdată despre ce substanță este vorba sau cum anume s-a răspândit, a indicat el.

Pe de altă parte, serviciile de pompieri, care au intervenit cu efective numeroase, au semnalat că substanța iritantă ar fi putut proveni de la sistemul de climatizate al aeroportului.

Sute de pasageri au fost nevoiți să aștepte în afara clădirii, pe o temperatură foarte scăzută, până când autoritățile au redeschis aeroportul.

În 2016, 16,2 milioane de pasageri au tranzitat prin aeroportul din Hamburg.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...