Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a atras atenţia asupra amplasării ilegale a aşa-numitor posturi de”grăniceri” în locul celor de pacificatori, în preajma localităţilor Zagornoe, Cremenciug, Coşniţa ş.a. din Zona de Securitate.
“Instalarea acestor posturi a avut loc fără acceptul organelor de conducere ale operaţiunii de pacificare, cu încălcarea flagrantă a hotărârilor CUC şi a prevederilor Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992”, se arată într-un comunicat al Delegaţiei RM la CUC.
Delegaţia Republicii Moldova şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile nelegitime ale părţii transnistrene şi a insistat asupra necesităţii de a identifica soluţii eficiente întru a lichida necondiţionat infrastructura posturilor nelegitim instalate şi a înlătura obstacolele existente în calea liberei circulaţii.
Potrivit sursei citate, în procesul examinării problemei, delegaţia transnistreană a dat dovadă de o atitudine neconstructivă şi s-a eschivat sub diferite pretexte de la abordarea eventualelor opţiuni de reglementare.
Dat fiind faptul că delegaţia transnistreană şi cea a Federaţiei Ruse au avut poziţii evazive, s-a convenit ca discuţiile pe marginea acestor subiecte vor continua şi în cadrul următoarei şedinţe a CUC.
De menţionat, că prin decizia copreşedinţilor CUC a fost soluţionată problema asigurării circulaţiei automobilelor Î.S. „Poşta Moldovei” prin aşa-numitul punct de trecere de pe podul de la Dubăsari.