Trei indivizi au tăbărât mascaţi în casa unei femei din Sângerei şi au furat 11 mii lei. Ce riscă aceştia

Trei tineri au tăbărât mascaţi în casa unei femei din Sângerei, de unde au furat 11 mii lei. Aceştia au acţionat la indicaţia telefonică a unui deţinut din Penitenciarul din municipiul Bălţi. Acum indivizii riscă pedepse de până la 12 ani închisoare.

Astfel, procurorii au anunţat că au finalizat urmărirea penală şi au expediat în judecată cauza penală în privinţa a trei membri ai unui grup criminal organizat, învinuiţi de comiterea atacului tâlhăresc.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în iulie 2016, la indicaţia telefonică a unui deţinut din Penitenciarul din Bălţi, membrii grupului criminal s-au deplasat în raionul Sângerei, unde mascaţi, au pătruns în locuinţa unei femei. Ameninţând victima cu arma, inculpaţii i-au sustras bunuri estimate la aproximativ 11 mii de lei.

Actualmente, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 21 şi 25 de ani, se află în arest preventiv, organizatorul grupului fiind anterior condamnat pentru infracţiuni similare.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 12 ani închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.