Astfel, fosta conducere a Aeroportului Internaţional Chişinău este acuzată că a prezentat Guvernului informaţii eronate în baza cărora autorităţile au fost determinate să dea în concesiune aeroportul pentru o perioadă de 49 de ani. Gaburici afirmă că în aşa mod contractul privind concesionarea Aeroportului a fost semnat într-un condiţii neloiale pentru alţi agenţi economici.

„Vreau ca Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei să prezinte, în cel mult o săptămână, condiţiile în care a fost semnat contractul cu privire la concesionarea Aeroportului. Din câte am înţeles, contractul a fost semnat în condiţii neloiale pentru alţi participanţi. Totodată, solicit Ministerului de Interne şi CNA, în baza probelor acumulate, să urgenteze investigaţiile şi să pornească cauze penale pe factorii de decizie de la Aeroport. În anul 2013 au fost prezentate informaţii eronate Guvernului şi în baza acestora a fost luată decizia de a da în concesiune Aeroportul. Rog şi Procuratura să se autosesizeze în acest caz”, a menţionat Chiril Gaburici.

Mai mult, şeful Executivului îl acuză pe Ilan Shor că ar fi efectuat tranzacţii ilegale de sute de mii de euro în interes personal. „În aceeaşi perioadă, dl Ilan Shor era preşedintele Consiliului de Administrare a Băncii de Economii, Unibank şi Avia Invest. Atunci au fost transferate ilegal mijloace financiare pe contul companiei Avia Invest, ceea ce a cauzat daune de proporţii deosebit de mari intereselor publice. În acest caz poate fi vorba de abuz în serviciu în interes personal”, a adăugat Gaburici.

Amintim că Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesionare, pentru o perioadă de 49 de ani, companiei ruse UK Komaks, care este administrată de Konstantin Basiuk, fost ofiţer KGB. Firma aparţine, însă, fraţilor miliardari Bajaev din Daghestan, care, potrivit presei, l-ar fi susţinut financiar pe Vladimir Putin în campania electorală din 2004. UK Komaks a câştigat concursul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău după ce din cursă s-au retras cinci investitori importanţi din Europa, astfel încât la licitaţie au participat doar două companii, ambele din Federaţia Rusă.

După tranzacţie, s-a anunţat că milionarul Ilan Shor se numără printre membrii consiliului de administrare al Aeroportului Internaţional Chişinău, iar experţii au comentat atunci că această numire arată pe cine anume au favorizat autorităţile atunci când au dat aeroportul în concesiune pentru 49 de ani în cadrul unui concurs închis.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.