Linkuri accesibilitate

Liderul principalului partid de guvernământ din România vede în spatele protestelor și interesele unor țări vecine


Președintele Igor Dodon la Moscova, 17 ianuarie 2017
Președintele Igor Dodon la Moscova, 17 ianuarie 2017

Presedintele Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea, a apreciat că modul de organizare si dimensiunea finantarii protestelor din Piata Victoriei ar demonstra o organizare profesionista, chiar daca exista oameni care particip la proteste din convingere, relatează Agerpres. Într-o intervenție televizată, în seara de duminică, Dragnea (al cărui partid domină Parlamentul) a lăsat de înțeles că în spatele protestelor din România ar putea fi și interesele altor țări, referindu-se și la harta „Moldovei mari” primită în ianuarie cadou de președintel Igor Dodon, în cursul întâlnirii sale de la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.
"Cine are de câştigat? Probabil că şi unii din ţară, dar sigur au de câştigat unii din jurul nostru, din jurul acestei ţări. Este o situaţie destul de complicată în R. Moldova, sunt pretenţii ale noului preşedinte, care vorbeşte de Moldova mare, există şi alte mişcări în interiorul ţării, există un context european, un context regional şi un context internaţional, în schimbare, după alegerea preşedintelui Americii. În România, numai asta nu trebuie, o asemenea tulburare” a declarat între altele liderul PSD la România Tv, citat de Agerpres.

Potrivit televiziunilor de știri din România, circa jumătate de milion de oameni au protestat și duminică seară după ce guvernul anunțase că a adoptat o ordonanță de urgență prin care să fie abrogată ordonanța controversată de marți seara care dezincrimina parțial abuzul în serviciu și aducea modicări la codurile penale. Tot duminică, câteva sute de persoane au protestat în fața Palatului Cotroceni, cerând demisa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză de incitarea la manifestațiile din ultimele 6 zile.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG