Proteste reluate în marile oraşe ale României. La Bucureşti sunt 15.000 de oameni// VIDEO

Zeci de mii de oameni protestează miercuri seară în întreaga Românie, pentru a-și arăta nemulțumirea față de Ordonanță de modificare a Codurilor Penale, adoptat marți seară de Guvern. Numărul protestatrilor creşte constant odată cu lăsarea serii.

În fața Guvernului de la Bucureşti s-au strâns deja aproximativ 15.000 de oameni. Piața Victoriei este blocată.La Timişoara sunt 6.000 de oameni în stradă, la Cluj-Napoca – 5000, Sibiu, Galaţi, câte 1.000. La Bacău sunt 2.000 de protestatari, la Iaşi – 5.000, la Braşov – 2.500.

Presa de peste Prut scrie că au avut loc îmbrânceli între jandarmi şi manifestanţii care voiau să înainteze către clădirea Guvernului. Jandarmii au echipament special, care include şi pulverizatoare cu gaze lacrimogene, ca măsură de prevenire a unor situaţii conflictuale. De asemenea, în zonă sunt şi rezerve de intervenţie.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial, iar cea mai mare parte a prevederilor urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

Foto: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.