Adversar pe măsură pentru Merkel; Schulz, nominalizat la funcția de cancelar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderii Partidului Social Democrat (SPD) au decis duminică după-amiază să-l nominalizeze în mod unanim drept candidat al stângii pentru poziţia de cancelar pe fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz. Sondajele indică în acest moment o egalitate între Martin Schulz şi Angela Merkel, care vrea să obţină un al patrulea mandat la conducerea Germaniei, transmite Reuters.

Decizia va fi formalizată în cadrul unui congres special al social-democraţilor, care va avea loc pe 19 martie.

Martin Schulz se va confrunta în alegerile generale din septembrie cu conservatoarea Angela Merkel, care vrea să obţină un al patrulea mandat de cancelar, însă popularitatea ei a avut de suferit ca urmare a promovării politicii porţilor deschise în calea valului de migranţi din Germania.

Totuşi, Angela Merkel rămâne cea mai populară figură politică germană, iar sondajele indică o apropiere a social-democratului Martin Schulz.

Iniţial, Martin Schulz urma să devină şeful diplomaţiei germane îl locul lui Steinmeier, care va fi propus în următoarele săptămâni pentru poziţia simbolică de preşedinte al Germaniei, însă o candidatură pentru poziţia de cancelar ar distruge şansele acestuia de a se alătura cabinetului Angelei Merkel.

Martin Schulz a anunţat în noiembrie 2016 că se va retrage din politica europeană pentru a se concentra pe problemele interne din Germania, după ce a deţinut două mandate la conducerea Parlamentului European.

Germanii sunt aşteptaţi la urne în septembrie 2017, pentru a vota în cadrul alegerilor generale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...