Blogger ucrainean: “Русский мир” a pierdut Moldova, definitiv și irevocabil

Chiar acum are loc la Chișinău un miting de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Mii de oameni s-au adunat în capitală pentru a-și exprima opinia, și aceasta sună cam așa: “Eurointegrarea prin unirea cu Patria Mamă – România” … Asta e tot, basta – “русский мир” (lumea rusească) a continuat până la apogeul său convulsionat, în încercarea sa de a-i bate pe toți și toate.

S-a lansat un proces ireversibil, atunci când dintr-un imperiu se rup foștii sateliți, și mai ales cei mai apropiați. Nu uitați că zilele astea Moldova a fost vizitată de o delegație din Belarus, care a studiat experiența de eurointegrare a Chișinăului! Lumea veche se prăbușește și procesele noi, globale, care nu sunt incluse în doctrina generală a “русский мир”, merg pe o cale victorioasă pe valul opiniei cetățenilor și nu a politicienilor corupți, care joacă pe tonul petrolier al Kremlinului.

Un miting de o asemenea anvergură nu doar spune, ci strigă – “Ruskii mir nu va trece!” Și în această situație, tumoarea cancerigenă a Moldovei, sub forma Transnistriei, poate să se mai facă amintită, însă puțin probabil că în Moscova vor decide să acționeze atât de radical, mai ales că România nu va rămâne într-o parte. Și odată cu România și UE, NATO…

Da, “русский мир” a pierdut Moldova, o dată și pentru totdeauna.

Sursa: zloy-odessit.livejournal.com

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.