Blocul lui Iurie Leancă s-a lansat în campania electorală cu sloganul: ”Orașul în care să vrei să rămâi”

Blocul electoral ”Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” s-a lansat astăzi oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale. Sloganul formaţiunii pentru această cursă electorală este: ”Orașul în care să vrei să rămâi”.

Iurie Leancă a declarat că blocul PPEM a selectat candidații la funcțiile de primar și consilier nu pe criterii de notorietate, ci în funcție de profesionalismul acestora.

”Le propunem locuitorilor orașului Chișinău o listă de candidați curați, oameni care nu au fost implicați în scandaluri de corupție, oameni care au avut performanțe în domeniile în care au activat până acum, oameni care vrând împreună cu noi să sprijine modernizarea Chișinăului. Am mers pe meseriași, nu pe notorietăți. E nevoie să vină oameni noi în politică, profesioniști”, a menţionat Iurie Leancă.

Totodată, politicianul a menţionat că formaţiunea va miza pe o strategie, în cadrul căruia candidaţii vor discuta față în față cu alegătorii. „ Nu le vom vorbi doar de pe panouri. Mizăm pe electoratul pro-european dezamăgit. Cei care au votat pe 30 noiembrie și li s-a furat votul”, a menţionat Iurie Leancă.

Cât priveşte candidatul PPEM la funcția de primar de Chișinău, Iurie Leancă a declarat: ” Oazu Nantoi este un om cu o bogată experiență instituțională și politică. Am mare încredere că va obține un rezultat bun și am mare încredere că va face treabă la Primăria Chișinău, împreună cu echipa noastră de consilieri”.

El a chemat alegătorii să se alăture echipei sale „pentru a da capitalei un primar bun și o echipă de profesioniști în CMC”. „Una care să facă din Chișinău un oraș în care să vrei să rămâi”, a spus politicianul.

La rândul său, Oazu Nantoi, candidatul PPEM la funcția de primar al capitalei a precizat: „Am renunţat la statutul confortabil de analist politic, pentru că nu mai vreau să analizez minciuna, corupţia şi aroganţa celora care ne mint în campanii electorale, iar pe urmă ne tratează cu dispreţ. Sunt mândru că fac parte dintr-o echipă onestă, frumoasă şi competentă”.

Printre candidaţii propuşi la funcţia de consilier municipal pentru Chişinău figurează Ion Ştefăniţă, Veaceslav Bulat, Victor Chironda, Ghenadie Ciobanu, Viorel Chivriga, Valentina Ţapiş etc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.