Liderul grupului europarlamentar PPE: Boris Johnson este un clovn

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, l-a criticat joi pe ministrul de externe britanic Boris Johnson, despre care a afirmat că „se comportă ca un clovn”, relatează politico.eu.

În cadrul programului Daily Politics, difuzat de postul BBC, eurodeputatul german a spus că Johnson afectează credibilitatea guvernului britanic.

Boris Johnson a afirmat miercuri, la New Delhi, că refuză ca țării sale să i se „administreze o corecție” odată cu ieșirea din Uniunea Europeană, reacția oficialului britanic venind mai ales după poziția fermă a Franței contra acordării unui acces privilegiat pentru Marea Britanie la piața unică europeană.

Dacă domnul Hollande dorește să administreze o corecție oricui încearcă să plece (din UE), ceva demn de filmele despre Al Doilea Război Mondial, nu cred că aceasta este calea cea bună pentru a avansa. Nu este în interesul amicilor și partenerilor noștri”, a declarat Boris Johnson, într-o conferință desfășurată în capitala indiană.

„Londra are o problemă, acum când este pe cale să iasă din UE. Nu Berlinul are o problemă, nici Parisul, nici Roma. Toată lumea vede cât de periculos este să părăsești Uniunea Europeană”, a opinat liderul grupului PPE.

Premierul britanic Theresa May a pledat marți pentru un „nou acord” de uniune vamală cu Uniunea Europeană după Brexit. May a anunțat că acordul final cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi supus la vot în parlamentul de la Londra și că este dispusă să facă unele compromisuri în negocierile cu Bruxellesul, dar a subliniat că este important să ofere „cât mai multă certitudine cu putință”. Însă, președintele francez François Hollande a estimat în mai multe rânduri că Marea Britanie nu va beneficia de condiții preferențiale pe piața comună, după ce „divorțul” de Bruxelles se va fi încheiat.

În opinia lui Manfred Weber, unul dintre principalele avantaje ale cooperării din cadrul UE este tocmai piața unică. „Aceasta a fost ideea întregii UE și ceea ce au vrut mereu britanicii. Aceasta este ideea Europei. Noi (Parlamentul European, n.r.) suntem pregătiți pentru un acord corect, dar trebuie să discutăm despre ce înseamnă corect”, a explicat eurodeputatul german.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...