icon

Guvernul şi sindicatele din educaţie au convenit asupra suspendării acţiunilor de protest pe perioada negocierilor

17-01-2017 16:13
3,190

Comisia de negocieri din partea Guvernului şi a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei s-a întrunit, astăzi, în prima şedinţă de lucru. Reuniunea a fost prezidată de viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega.

 

În urma discuţiilor purtate, reprezentanţii Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei au acceptat să suspende acţiunile de protest pe perioada negocierilor privind revendicărilor înaintate anterior. Următoarea şedinţă a Comisiei de negocieri a fost stabilită  pentru vineri, 20 ianuarie a.c..

 

În cadrul dialogului, reprezentanţii Guvernului au subliniat că autorităţile au iniţiat mai multe acţiuni privind modernizarea sistemului educaţional şi sporirea veniturilor angajaţilor din sector. Aceste reforme fiind planificate din timp, iar resursele financiare necesare au fost prevăzute în Bugetul de Stat.

 

În context, vicepremierul Gheorghe Brega a spus că Executivul optează pentru o abordare de ansamblu a necesităţii majorării salariului angajaţilor din sectorului public. În acest sens, Prim-ministrul Pavel Filip a semnat ieri, 16 ianuarie 2017, Dispoziţia privind crearea Grupului de lucru pentru reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, care urmează să vină cu propuneri de modificare a modului de salarizare a tuturor angajaţilor din sectoarele publice, inclusiv cel al educaţiei.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30