Condiţiile meteorologice adverse aşteptate în întreaga ţară sunt cauzate de o masă de aer polar provenită din nordul Canadei, care se extinde în sudul Regatului Unit, după ce miercuri s-au înregistrat ploi şi furtuni în Scoţia şi nordul Angliei.

Cele mai puternice ninsori vor avea loc probabil în nordul şi vestul Scoţiei, Irlanda de Nord şi zona sa de coastă. În Anglia şi Ţara Galilor se aşteaptă o zi geroasă şi umedă cu ploi şi, probabil, lapoviţă sau ninsoare.

Zăpada ar putea afecta reţeaua de transport după-amiază, între orele 17:00 şi 19:00, ora locală, şi ar putea cauza noi întreruperi în furnizarea de curent electric.