ZDG: Camerele de supraveghere a traficului rutier, din afara Chișinăului, nu mai funcționează de un an de zile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Camerele de supraveghere a traficului rutier, instalate în afara Chișinăului, nu mai funcționează de mai bine de un an de zile, iar asta din cauza intereselor care stau în spatele acestei afaceri.

Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, sistemul de monitorizare video a traficului rutier, implementat în 2014 în R. Moldova, este astăzi nefuncțional, fiind pus pe brânci de o gașcă de afaceriști, conectată la lumea politică, dar și de impotența statului, care, din cauza intereselor, nu a putut valorifica oportunitatea de a avea siguranță în trafic și încasări la buget.

Potrivit sursei, proiectul de monitorizare video a traficului rutier a fost stopat însă, aproape brutal, spre sfârșitul anului 2015, din cauza intereselor tot mai mari care au început să apără. Războaiele pentru putere, inclusiv cele dintre cei implicați în acest business, au făcut ca, astăzi, la 3 ani de la inițierea programului, nicio cameră din afara Chișinăului să nu funcționeze, deși în mai multe puncte, acestea rămân instalate și îi „sperie” pe șoferi.

Până acum, doar cei implicați în afacere cunoșteau că sistemul nu funcționează. Reprezentanții consiliilor raionale strâng din umeri când sunt întrebați de ce nu mai funcționează sistemul de monitorizare. Cert este că, în 2016, în bugetul raioanelor nu a intrat niciun ban din amenzi. „Nu erau bani de neglijat”, spun ei. În cele câteva luni cât a funcționat monitorizarea video, la Strășeni, de exemplu, s-a acumulat aproape un milion de lei. Acum, spun reprezentații CR, utilajul a fost scos. La Leova, Criuleni sau Orhei, camerele s-au transformat în simple piese de decor stradal.

Autorii investigației susțin că la această situație s-a ajuns din cauza intereselor politice care s-ar afla la mijloc, în condițiile în care în spatele companiei care a instalat camerele de supraveghere din afara Chișinăului stau membri sau persoane afiliate PLDM, printre care și secretarul general al partidului, actualul deputat Victor Roșca.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...