Situație neordinară la Spitalul de Urgență Pitești. Morți, ținuți în saloane pentru că nu mai era loc la morgă

Situație neordinară la Spitalul de Urgență Pitești. 17 morți au fost ținuți în saloane pentru că nu a mai fost loc la morgă, scrie presa de peste Prut.

Medicii spun că au amenjat spații separate ca să nu încurce bolnavii, dar chiar și ei sunt nemulțumiți. Pe lângă faptul că e nevoie de o morgă mai mare, de sărbători, unele rude au venit să își ridice morții chiar și la 72 de ore de la deces.

Şefiii de secții au spus că au ales zone izolate și au improvizat și paravane ca să nu se vadă cadavrele. După ce trupurile au fost ridicate de rude, s-a făcut dezinfecție în tot spitalul.

Soluția ar fi amenajarea unui spațiu mai mare pentru morgă doar că până acum nu au fost bani. Acum, șefii Consiliului Județean, instituție care finanțează spitalul, au cerut o ședință de urgență pentru a vedea dacă se găsește o sursă de finanțare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.