13 trasee naţionale şi 33 de localităţi, blocate din cauza viscolului// FOTO

13 trasee naţionale şi 33 de localităţi rămân blocate din cauza viscolului şi a ninsorii. Pe parcursul nopţii şi în prezent viscoleşte pe întreg teritoriul ţării, iar inspectorii de patrulare lucrează în regim sporit întru eficientizarea traficului rutier şi acordarea ajutorului conducătorilor auto care sunt blocaţi în nămeţi.

Astfel, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului sunt blocate următoarele trasee naţionale:
– Bender-Căinari-Răzeni,

– Vulcănești -Cahul-Taraclia,

– Ciadâr-Lunga – Comrat-Cantemir,

– Chişinău – Cimişlia-Vulcăneşti-Giurgiuleşti,

– Comrat – Chirsova – Congaz – Svetlîi,

– Cahul-Taraclia.

De asemenea, sunt blocate traseele locale raionale, dintre care şi:

– Ungheni: Sculeni-Cerepcani, Pîrlița-Negureni, Pîrliți-Todirești, Ungheni-Cetireni, Valea Mare-Brăileni;

– Leova: Filipeni, Borogani, Hîrtop, Tigheci, Tomaiul Nou;

– Ştefan Vodă: Brezoaia, Simionovca, Caplani;

– Căuşeni: Ucrainca, Firladeni, Marianca de Sus, Tricolici, Florica, Plopu;

– Cantemir: Şamalia, Bobocica, Ţolica, Flocoasa, Coştangalia, Cîşla, Lăguţa, Capaclia;

-Vulcaneşti: Etulia, Chisicioi.

În total, pe ţară sunt blocate 13 trasee naţionale şi 33 de localităţi, autospecialele activează sporit pentru deblocarea acestora.La moment, cele mai problematice zone sunt în raioanele Cantemir şi Cahul.

Inspectoratul Naţional de Patrulare atenţionează că, la această oră, este interzisă deplasarea spre Vamele Tudora şi Palanca din partea Ucrainei, transportul de mare tonaj nu circulă, se permite doar transport particular şi de mic tonaj. Şoferii sunt rugaţi să evite deplasarea pe traseul menţionat, cu detalii ulterioare revenim.

Conform datelor operative ale Inspectoratului Naţional de Patrulare, pe parcursul a 24 ore peste 100 de unităţi de transport cu oameni au fost deblocate din zăpadă, dintre care 23 rutiere, 6 autobuze, iar celelalte transport privat. Totodată, au avut loc 8 accidente rutiere, dintre care 4 s-au produs în capitală, 8 persoane avut de suferit diferite traumatizme şi fără personae decedate.

De asemenea, pe parcursul ultimelor 24 de ore au fost antrenați în activități 605 de angajați ai Inspectoratelor de poliție teritoriale, iar pe timp de noapte 111 de echipaje de patrulare cu 378 de ofițeri de patrulare. Întru menținerea traficului rutier pe tot teritoriul țării au fost create 135 de echipaje mobile, cu implicare a 273 angajați ai Inspectoratelor de politie teritoriale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.