Lumea devine din ce în ce mai capabilă să monitorizeze astfel de obiecte care vin spre Terra, dar şi aşa un asemenea obiect se poate descoperi cel mult cu câteva săptămâni înainte de a trece pe lângă Pământ.

Casa Albă a dezvăluit un plan numit National Near-Earth Object Preparedness Strategy pentru a se pregăti în cazul în care un asteroid ameninţă Pământul. Acest document a fost elaborat de Interagency Working Group for Detecting and Mitigating the Impact of Earth-bound Near-Earth Objects (DAMIEN) şi publicat în decembrie 2016 de către departamentul de ştiinţă şi tehnologie al Casei Albe.

Având în vedere că nu a existat nicio avertizare cu privire la meteoritul de 17 metri care a lovit Chelyabinsk în 2013, rănind mai mult de 1000 de persoane, sau că s-a observat un obiect de un kilometru diametru care se îndrepta spre Terra doar cu câteva săptămâni înainte, devine destul de clar cât de nepregătită este omenirea în cazul unui impact masiv.

Aceste obiecte ameninţătoare, numite şi NEO (near-Earth objects), care pot fi asteroizi, comete sau meteoriţi care se găsesc în apropierea Pământului, pot fi de diverse dimensiuni, de la câţiva metri până la mai mulţi kilometri, precum acela care a dus la dispariţia dinozaurilor.

În graficul de mai jos din documentul Casei Albe se prezintă asteroizii care sunt cunoscuţi (barele verzi), numărul de asteroizi care se estimează că sunt (linia roşie) şi câţi mai trebuie evaluaţi (linia albastră).

Aşadar, strategia poate fi împărţită în şapte paşi:

Sporirea capacităţilor de detectare, urmărire şi descriere ale NEO

Primul pas implică investiţia în tehnologie care va ajuta studierea şi urmărirea mai timpurie a acestor obiecte, precum Minor Planet Centre sau sistemul de avertizare Scout al NASA.

Elaborarea de metode pentru devierea obiectelor

Acest obiectiv include elaborarea de capacităţi pentru răspuns rapid, precum şi elaborarea unei metode de a devia sau distruge obiectul ceresc.

Îmbunăţăţirea modelărilor, previziuniilor şi integrării informaţiei

Obiectivul este de a realiza un model mai precis pentru a estima traiectoriile corpurilor cereşti, pentru a cunoaşte mai devreme potenţialul unui anumit obiect de a lovi Pământul.

Elaborarea procedurilor de urgenţă pentru diverse scenarii

Este important să se ştie dinainte procedurile în cazul detectării unui obiect ceresc, care ameninţă planeta, de la informare, până la pregătirea populaţiei etc.

Stabilirea procedurilor în cazul impactului

Dacă se întâmplă ca un asteroid să lovească planeta, este bine de ştiut dinainte procedura pentru diversele scenarii; dacă va lovi în mijlocul oceanului, pe coastă, pe un continent, într-un oraş etc.

Cooperarea internaţională

Este redundantă insistarea pe importanţa cooperării la nivel internaţional într-un asemenea scenariu. Totuşi, legăturile în acest scop trebuie stabilite dinainte pentru a evita confuzia în cazul unei ameninţări de acest fel.

Stabilirea protocoalelor de coordonare şi comunicare

Un asemenea eveniment trebuie comunicat clar şi eficient mediei şi publicului. De asemenea, aceste protocoale vor ajuta guvernul SUA de a decide dacă vor încerca să devieze corpul ceresc sau dacă ne pregătim pentru impact.

Desigur, documentul nu este suficient pentru a ne salva în cazul unei ameninţări. Problema rămâne lipsa tehnologiei şi metodelor de a detecta astfel de obiecte mai devreme.

Din fericire, asteroizii cu potenţial de hazard au şanse mai mici de 0,01% de a lovi Pământul în următorii 100 de ani.