(foto) Orhei: Autoritățile nu au fost luate prin surprindere, iar toate drumurile sunt practicabile

collage

În timp ce în sudul Republicii mai multe automobile și autobuze au fost blocate în nămeți, iar o porțiune a traseului Taraclia-Cahul a fost închisă, în orașul Orhei, circulația vehiculelor se desfășoară în condiții normale.

Potrivit Primăriei orașului Orhei, încă de la primele ore ale dimineții, au fost antrenate opt utilaje de deszăpezire care acționează pe străzile din oraș. Angajații Întreprinderii Municipale „Servicii Comunal-Locative” vor lucra continuu pentru a asigura un trafic fără probleme.

Primele au fost curățate drumurile principale, cele în pantă și care duc spre spitale, grădinițe, instituții de învățământ și publice importante.

Trotuarele cu trafic pietonal sporit sunt deszăpezite cu utilaje echipate cu perie. De asemenea, atât pe străzi, cât și pe trotuare acționează sărărițe care împrăștie material antiderapant (amestec de sare și nisip), pentru a evita formarea poleiului.

Și în curțile blocurilor e agitație mare. Aproximativ 80 de muncitori înarmați cu lopeți asigură deszăpezirea. Prioritate au curțile unde locuiesc mai mulți bătrâni.

În total, pentru acest sezon, autoritățile locale au cumpărat 600 de tone de material antiderapant pentru a asigura trafic fără dificultăți pe drumurile din Orhei. Reprezentanții Primăriei au încheiat contracte de chirie cu unii agenți economici, care le va pune la dispoziția drumarilor autospeciale în plus, dacă va fi nevoie.

Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Photo Credit: orhei.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente