Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, are nevoie de Statele Unite ca inamic geopolitic, motiv pentru care Wasingtonul trebuie să înţeleagă faptul că orice apropiere şi încercare de reset sunt sortite eşecului, adaugă McKew.

Ceea ce Administraţia Obama, dar şi echipa de tranziţie a preşedintelui-ales al SUA, Donald Trump, nu au reuşit să înţeleagă este că Occidentul este deja în război, chiar dacă vrea sau nu, atrage atenţia consilierul american.

Şi este războiul lui Putin. „Acest război urmăreşte, în ţară şi peste hotare, erodarea valorilor noastre, a democraţiei şi a forţei noastre instituţionale. Urmăreşte să ne slăbească abilitatea de a deosebi realitatea de ficţiune, binele de rău şi să ne convingă să luăm decizii împotriva intereselor noastre”, explică Molly K. McKew.

Lumea, prin ochii ţarului de la Kremlin

Vladimir Putin nu poate fi învins decât dacă Occidentul înţelege cum se vede lumea de la Kremlin. Molly K. McKew trage cinci concluzii în acest sens, concluzii care definesc atitudinea lui Vladimir Putin în relaţia cu Occidentul.

1. Asistăm la un război, la ceva care trebuie câştigat, nu negociat. Ucraina, Turcia, Siria, statele baltice, Georgia – este un singur război, un război nelinear, aşa cum îl defineşte cel mai influent dintre ideologii Kremlinului, Vladislav Surkov.

2. Există o singură maşinărie de război. Armata, tehnologia, informaţia, diplomaţia, economia, cultura sunt toate instrumente controlate de stat şi folosite pentru atingerea unui singur set de obiective strategice. Aceasta este doctrina Gherasimov, iniţiată şi conturată, în 2013, de şeful statului major al armatei ruse de atunci, Valeri Gherasimov. Scopul major: înlocuirea regimurilor democratice occidentale cu regimuri iliberale, populiste sau naţionaliste.

3. Războiul informaţional nu urmăreşte crearea unui adevăr alternativ, ci erodarea capacităţii noastre de a distinge adevărul. Nu este vorba despre propagandă, ci despre tehnici mai subtile, cunoscute în Rusia ca „măsuri active” şi „control reflexiv”. Obiectivul acestor tehnici: să ne facă pe noi – ţintele - să acţionăm împotriva propriilor interese.

4. Rusia are o politică externă multivectorială. Scopul: subminarea instituţiilor euroatlantice prin coalizarea – temporară şi limitată – a unor centre alternative de putere. Rezultatul: decât o lume stabilă susţinută de Statele Unite şi aliaţii lor, mai bine o nouă ordine mondială instabilă „a noastră, a tuturor celorlalţi”.

„Kremlinul a încercat să accelereze acest proces prin inflamarea crizelor care au copleşit Occidentul (criza refugiaţilor şi războiul din Ucraina) şi prin afişarea superiorităţii în rezolvarea crizelor lăsate nerezolvate de Occident (bombardarea Siriei, indiferent de costuri, pentru a arăta că Rusia poate impune stabilitate în Orientul Mijlociu atunci când Occidentul nu reuşeşte)”, precizează Molly K. McKew.

5. Forţa brută („hard power”) contează, iar Rusia alocă circa 5% din PIB bugetului armatei. Nu trebuie uitat că Rusia a folosite forţa militară împotriva Georgiei, în 2008, pentru a stopa extinderea NATO şi împotriva Ucrainei, în 2013, pentru a opri extinderea Uniunii Europene.

Ce trebuie să facă Trump

Rusia susţine o lume multipolară pentru că este singura în care poate conta fără a face apel la ameninţarea nucleară şi „trebuie să ne concetrăm, aşa cum face Putin, asupra modelării lumii care va veni şi să ne definim rolul nostru”, adaugă consilierul american.

„Trump a arătat că este dispus să îşi reevalueze poziţiile, cu excepţia celor privind chestiuni legate de Rusia şi de consolidarea alianţei cu aliaţii iliberali ai Kremlinului. Făcând asta, se transformă singur într-o notă de subsol a capitolului istoriei scrise de Putin”, subliniază Molly K. McKew.

În opinia lui Molly K. McKew, viitoarea Administraţie va trebui să înţeleagă faptul că „forţa brută” este garantul oricărui sistem internaţional. „Securitatea este o precondiţie pentru orice altceva”, spune McKew.

„Este, de asemenea, important să înţelegem că o Americă mai izolată, mai naţionalistă îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele, în timp ce le compromite pe ale noastre. Trebuie să acceptăm că America a fost - şi trebuie să rămână – parte a unui sistem global şi că acest sistem global este mai bun, mai ieftin şi mai puternic decât orice altceva ne-am putea imagina. Pentru mulţi ani, Statele Unite au fost oţelul din cadrul care a ţinut totul laolaltă. Asta înseamnă  ordine mondială şi arhitectură de securitate, două concepte pe care puţini politicieni încearcă să le discute serios cu electoratul”, explică Molly K. McKew.