O bombă a explodat în fața unei librării din Florența; Un polițist a fost rănit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autorităţile italiene au anunţat că un poliţist a fost rănit duminică dimineaţă după ce o bombă ascunsă într-un pachet poştal a explodat în faţa unei librării neo-naziste din metropola Florenţa. Se pare că poliţistul încerca să dezamorseze dispozitivul atunci când a explodat, transmite Reuters.

Forţele antiterorism au descoperit la primele ore ale dimineţii pachetul suspect în timp ce patrulau zonele sensibile din Florenţa. O echipă de genişti a fost imediat desfăşurată în faţa librăriei, care este condusă de o grupare neo-nazistă.

Însă, bomba a explodat în timp ce un poliţist a încercat să se apropie de pachet în jurul orei locale 5.30.

Poliţistul a fost imediat transportat la un spital din apropiere, unde medicii i-au amputat mâna stângă. De asemenea, poliţistul şi-a pierdut vederea la un ochi în urma exploziei.

Anchetatorii încă investighează şi nu pot specula cu privire la identitatea celor care au plantat bomba.

„Este al treilea atac din ultimul an asupra acestei librării. Este cu siguranţă un atac politic”, a declarat preşedintele grupării de extremă-dreapta CasaPound, Gianluca Iannone.

Italia a fost zguduită în anii ’70 şi ’80 de numeroase atentate revendicate de grupări de extremă dreapta sau stânga. În ultimii ani s-au redus considerabil asemenea acte de violenţă între extremişti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...