Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov a povestit presei cum şeful său Vladimir Putin l-a dojenit pentru că a fost filmat aţipit, cu ochii închişi, în timp ce liderul de la Kremlin citea adresarea sa tradiţională din 1 decembrie către Parlamentul bicameral al Federaţiei Ruse.
Astfel, Peskov a relatat ironic că, atunci când camerele de luat vederi îl surprind cu ochii închişi la diferite evenimente publice, el se află într-o stare de „super-concentrare”.
”Este o super-concentrare, când eu mă adun cu ochii închişi. Odată, în timpul adresării preşedintelui, camerele de luat vederi m-au surprins într-o astfel de stare”, a povestit el.
Potrivit lui, după discursul din faţa deputaţilor, Vladimir Putin l-a sunat şi l-a rugat să-i comenteze prestaţia.
„El îmi zice: “Dmitri Sergheevici, cum credeţi, cutare momente şi accente au fost prezentate în discurs?” Eu îi răspund că a fost minunat şi că mesajul a atins ţinta. După o anumită pauză s-a auzit vocea preşedintelui: „Da de unde ştiţi Dmitri Sergheevici?”. Am început să mormăi ceva nervos şi deodată aud: “Doar aţi dormit tot timpul”, a povestit amuzat Peskov.
Acesta a relatat că în acel moment nu putea decât să mormăie ceva şi se afla într-o stare de infarct.
Dimitri Peskov a fost surprins de mai multe ori când adoarme la întâlniri oficiale. În luna octombrie 2016 purtătorul de cuvânt al liderului Federației Ruse a tras un pui de somn în timpul unei întâlniri oficiale a preşedintelui Vladimir Putin cu președintele Turciei, Recep Erdogan.