Televiziunea a difuzat parţial interviul vineri noaptea, după ce avocatul lui Cornell a avertizat fără succes în instanţă că acest lucru ar putea încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil, relevă Mediafax.

Aş fi luat o armă, „aş fi pus-o la capul lui Obama, aş fi apăsat pe trăgaci, apoi aş fi tras mai multe gloanţe asupra membrilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor şi aş fi atacat ambasada israeliană şi alte clădiri”, a mărturisit Cornell, care s-a declarat un susţinător al grupării Stat Islamic.

„Ei pot spune că sunt terorist, dar şi noi considerăm că trupele americane sunt terorişti care vin pe pământul nostru, ne fură resursele şi ne omoară oamenii, ne violează femeile”, a mai subliniat acesta.

Autorităţile federale l-au inculpat pe Cornell pentru două acuzaţii care se pedepsesc cu până la 20 de ani de închisoare fiecare: tentativă de ucidere a unor angajaţi şi oficiali guvernamentali şi solicitare de a comite o crimă cu violenţă. El riscă să fie vizat şi de o acuzaţie legată de arme. Inculpatul a pledat nevinovat şi aşteaptă să fie judecat în Cincinnati. Cornell a fost arestat în afara unui magazin de arme din apropierea locuinţei sale, la 14 ianuarie, după ce FBI a afirmat că a cumpărat două puşti de asalt M-15 şi 600 de cartuşe.